Imaginile cu civili uciși în Bucea, peste 400 la număr, care s-au răspândit în întreaga lume imediat după apariția jurnaliștilor în oraș, ne-au șocat. Totuși, se pare că ne așteaptă imagini și mai grave. Procurora generală a Ucrainei, Irina Venediktova, spune că situația din Borodianka, recent eliberată de trupele ruse, s-ar putea dovedi a fi și mai tragică.
Meduza a adunat câteva mărturii ale locuitorilor acestui oraș și din alte câteva suburbii ale Kyivului despre cum au supraviețuit ocupației.
Serghei Lihobaba, Borodianka
În primele zile de război, în Borodianka era liniște – luptele se duceau în principal în Gostomel, la noi se auzeau doar împușcături. Trupele ruse au intrat în Borodianka cam pe data de 27 februarie. Coloanele de tehnică militară veneau din direcția Pripiat, treceau pe la noi spre Gostomel și Makarov. Armata rusă avea mereu probleme: ba tancurile se stricau, ba combustibilul se termina.
În primele zile, militarii se comportau adecvat, nimeni nu a împușcat în nimeni. Dar două zile mai târziu lucrurile s-au schimbat dramatic. Au început să bombardeze orașul și casele de locuit, să jefuiască magazinele, după ce trăgeau în ele din tanc. Au distrus și două mari centre comerciale și mai multe tarabe mici.
Atitudinea față de oameni devenea tot mai dură în fiecare zi. Ieșea omul să se uite după colț și nu reușea să se ascundă – puteau să-l împuște imediat. Nu permiteau să fie luate cadavrele. Puteau să tragă fără avertisment. Civililor li s-a interzis deplasarea pe drumuri, altfel erau, pur și simplu, împușcați. Coloanele rusești bombardau tot ce vedeau. Multe blocuri au început să se prăbușească din cauza exploziilor.
Militarii intrau în fiecare casă și căutau bărbați. Luau tot ce era acasă, de la rudele mele au luat chiar și topoarele. Militarii au făcut un fel de „recensământ” – au numărat oamenii și au avertizat că ei nu pot merge nicăieri. În caz contrar ar avea de suferit toată lumea. Le-au luat telefoanele cu camere pentru ca nimeni să nu poată divulga informații.
Nimeni nu înțelegea ce obiective au urmărit militarii. Pe teritoriul orășelului nu existau militari ucraineni – doar o mică apărare teritorială, dar nu exista o rezistență activă. Erau doar localnici cu arme. Să te pui în fața tancurilor cu astfel de arme era inutil. Nu erau instalații de luptă sau unități militare. Dar armata rusă a intrat în toate curțile cu tancuri. Au încercat să fure mașini. Au încercat să ia mașina de la o bunică, dar rudele acesteia au scos bateria. Rușii au venit cu acumulatorul lor, dar totuși nu au reușit să o pornească. În oraș au apărut multe mașini locale cu marcajul V, pe care le conduceau oamenii lui Kadîrov ascultând muzică și filmând imagini pentru TikTok.
Ei, de fapt, au ucis orașul, o catastrofă umanitară completă. Nu exista gaz, electricitate sau comunicații. Legătura telefonică a dispărut pe 28 februarie, după ce militarii au distrus toate turnurile. Nu erau medicamente. Gaz era numai în unele case de la periferie și oamenii încercau cumva să-și croiască drum prin grădini și se ajutau reciproc să facă mâncare. Mulți oameni au rămas fără locuință.
Situația cu victimele este îngrozitoare. Erau foarte mulți oameni rămași sub dărâmături după loviturile aeriene. Într-un subsol era o crăpătură, oamenii blocați acolo erau ajutați de o menajeră, care o lună întreagă a căutat mâncare și apă pe undeva ca să-i ajute. Era o familie de opt persoane. Au supraviețuit datorită ei. Au murit mulți oameni, mulți au fost dați în căutare. Pe stradă erau multe cadavre.
Am părăsit Borodianka la aproximativ 10 zile de la începutul războiului. Un obuz mi-a lovit casa. M-am întors pe 2 aprilie, de îndată ce armata rusă a plecat. Împreună cu alți voluntari am adus medicamente – mulți oameni erau deja epuizați.
Ei [militarii] au forțat toate apartamentele la care au avut acces. În casa mea – care a ars în proporție de 70%, încuietorile au fost complet rupte. Nu numai că au furat, ci au și distrus totul. Au lăsat pe o masă două pahare și o sticlă de vin neterminată. Au luat și hainele femeiești. M-am gândit că măcar niște lucruri să le iau de acolo, dar nu rămăsese nimic.
Acum în oraș nu sunt soldați. Este deja liniște, dar e imposibil să trăiești acolo. Nu a mai rămas nimic, totul este distrus.
Lera Davîdenko, Borodianka
În Borodianka locuiam eu, soțul meu Oleg și doi copii. Am plecat de acolo pe 26 sau 27 februarie, când a intrat prima coloană. Acolo a rămas mama lui Oleg (80 de ani). Ea nu a vrut să plece: a spus că mai degrabă moare în propria-i casă, decât pe un pământ străin. Timp de două săptămâni nu am știut nimic despre ea. Acum sunt cu copiii mei în regiunea Hmelnițki, în vestul Ucrainei.
Soțul a revenit deja în Borodianka. S-a urcat pe acoperișul unei clădiri cu cinci etaje și a sunat de acolo, a spus că încă nu au voie să intre în centru, deoarece au loc lucrări de deminare. În apartamentul nostru au găsit două mine. Soldații ruși au venit la mama lui Oleg – au spus că vor petrece acolo noaptea, au stat de câteva ori. Au luat arma pneumatică, au încercat să ne scoată televizorul, dar nu au reușit. Soțul a spus că au „îngrijit” foarte mult casa. Vecinii au cadavre îngropate în grădină.
Mă voi întoarce la Borodianka, dar mai târziu. Bărbații au plecat pentru că trebuie să ajute la eliminarea dărâmăturilor și îngrijirea caselor.
Am primit recent un apel de la un prieten de acolo [de la Borodianka], care a spus că acum oamenii se plimbă lipsiți de vlagă, abia târându-și picioarele, de parcă deja ar fi murit.
Ekaterina Kovalciuk, Novîi Korogod. Mama locuiește în Borodianka
La începutul războiului, tancurile se deplasau prin satul Makarov. Eu și copiii mei locuiam în satul Novîi Korogod – acesta este situat între Makarov și Borodianka. Două sau trei tancuri au intrat pe strada noastră, unul stătea sub fereastra noastră.
Acum suntem în regiunea Lviv, am plecat de acolo pe 7 martie. Dar mama mea locuiește în Borodianka. Ea, sora și fratele ei, nu au putut pleca pentru că totul era în asediu. De la noi până la Borodianka sunt 15 kilometri, dar nu i-am putut evacua – peste tot erau militari ruși, împușcături, puncte de control rusești.
Mama a mers pe străzile din Borodianka când oamenii zăceau sub dărâmături. Povestea cum plâng copiii sub dărâmăturile blocurilor. Oamenii de acolo s-au ascuns în adăposturile anti-bombe, în subsolurile de pe strada principală. Tancurile au bombardat Borodianka, au tras cu „Grad”. Casele s-au dărâmat, iar oamenii au rămas acolo.
Acum trupele au plecat deja, totul este curat. Au fost aduse ajutoare umanitare și medicamente. Totul este bine, oamenii se întorc deja în sat.
Mama este încă acolo. Am luat legătura acum trei zile. Când a sunat, a plâns, a spus că a fost înspăimântător. „Am ce vă povesti, au fost invadatori în apartament, vă voi spune ce au făcut, dar încă nu pot vorbi.”
