(doc) Ajutoarele sociale, majorate gradual pentru cei apți de muncă: PAS vrea să modifice mecanimsul de oferire a acestora. Iată prevederile legii propuse

PAS anunță reforma Programului de Ajutor Social. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de deputatul Dan Perciun. „Nu există localitate în care merg unde oamenii să nu se plângă de cazuri în care alte persoane, perfect apte de muncă, primesc în mod fraudulos ajutoare sociale, și nu lucrează. În timp ce alți oameni, care într-adevăr au nevoie de ajutor, nu îl primesc”, a declarat colegul de fracțiune a acestuia Radu Marian.

Foto: UNIMEDIA

„Asta în condițiile în care agenții economici și producătorii agricoli caută cu lumânarea oameni la lucru. Nu putem tolera astfel de fenomene care afectează atât coeziunea socială, dar și economia noastră.

De aceea, anunțăm reforma Programului de Ajutor Social. Primul pas este un proiect de lege elaborat de colegul Dan Perciun, care prevede următoarele:

Stimularea angajării beneficiarilor de ajutor social, capabili să muncească, prin reducerea graduală a mărimii ajutorului social și limitarea duratei aflării acestora în Programul de ajutor social

Dublarea numărului familiilor cu copii incluse în Program, prin majorarea venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil și a plafonului de eligibilitate a veniturilor pentru salariații cu copii.

Includerea zilierilor în Program și încurajarea acestora să activeze legal, prin oferirea dreptului de a beneficia de ajutor social lucrătorilor în agricultură. Veniturile din această activitate nu vor fi deduse din cuantumul ajutorului social.

Ajustarea parametrilor anchetei sociale la realitățile contemporane

Programul de Ajutor social este unul dintre instrumentele cheie de care dispune Guvernul pentru a reduce sărăcia și a veni în susținerea celor mai vulnerabile categorii ale populației, însă el trebuie să funcționeze ca atare”, explică Marian.

Iată proiectul elaborat.


Pub