Pe canalul de telegram „Дочь разбойника” (din rus. Fiica luptătorului) al jurnalistei ruse Nastia Krasilnikova sunt discutate sexismele din presa rusă. De la începutul războiului, aici sunt publicate monologurile femeilor din Ucraina.
Aceasta este istoria Sașei din Kyiv.
30 martie 2022
Salut! Mă numesc Sașa și am 35 de ani.
Naționalitatea niciodată nu a contat pentru mine. Pentru mine mereu a contat doar personalitatea.
Am plecat din Rusia în 2016 și m-am mutat în Kyiv la iubita mea. Părinții mei erau panicați, mă sunau pe Skype și strigau: „Nu ieși afară! Nu vorbi în rusă! Acolo îi omoară pe ruși!”. Iar eu le răspundeam confuză: „Păi aici jumătate din oameni vorbesc rusa în pace”.
Serile le petreceam cu prietena mea pe Piața Kontraktova. Acolo lumea cânta la chitară. În rusă. Cu toții se bucurau de serile de vară. Așa a fost spulberat primul mit – cel care ține de genocidul și ura față de ruși.
Au trecut 6 ani de atunci. Eu lucram, mergeam la cafeneaua iubită, îmi plimbam câinele, învățam spaniola și limbajul html. Împreună cu prietena mea mergeam în ospeție la prieteni, făceam frigărui, ne plimbam prin barurile Kyivului. Nu am auzit niciun cuvânt de ură. Nu am văzut niciun nazist, despre care tot vorbea propaganda putinistă.
În ziua dinaintea războiului eram într-o cafenea și discutam la care stomatologie să mă programez, în ce culoare să-mi vopsesc părul și dacă să-mi schimb locul de muncă sau nu.
Ultimul mit – despre inteligența și noblețea rusească – a fost spulberat în război:
- Atunci când au început să arunce rachete rusești peste Harkiv, orașul prietenilor mei, pentru a-l șterge de pe fața pământului. Atunci când de la geamul meu se auzeau explozii și focuri în loc de cântecul păsărilor și mieunatul pisicilor. Atunci când mama prietenei mele ne-a transmis un video în care puteai vedea cum un depozit de petrol a luat foc de la un proiectil rusesc, chiar la o casă distanță de ea. Atunci când ocupanții au început să împuște civili în satele și orașele ucrainene.
- Atunci când sora mi-a spus: „Așa e războiul. Așa e istoria, trebuie de-l citit pe Gumiliov. Acum e război, un război între națiuni apropiate, frățești, un război care a început demult”.
- Atunci când mama mi-a spus: „Noi te-am protejat, dar tu ai plecat în băltoaca ceea murdară banderiană.” Și m-a inundat cu versuri despre adepții lui Bandera.
- Fostul meu coleg mi-a spus: „Strategii noștri chiar cred că dacă Ucraina va adera la NATO, războiul nu va putea fi evitat. Și atunci va fi nevoie de bombardat cu arme nucleare. Ori mii de civili vor muri acum, ori milioane vor muri peste zece ani. Așa vorbesc cei cărora li s-a încredințat luarea de decizii”.
- O cunoscută de-a mea din Irkuțk mi-a scris: „Asta este răsplata pentru Donbas. Atunci când cel puternic îl bate pe cel slab ani la rând, e nevoie ca cineva puternic să vină și să riposteze. Trebuie să fie o lovitură atât de puternică, încât să nu se mai ridice mâna.”
- O cunoscută din Omsk mi-a scris: „Atât de multe fake-uri din ambele părți, nici nu știi cui să crezi”.
Eu văd și cunosc mulți ruși care merg la proteste, care sunt împotriva războiului. Care fac voluntariat pentru a corecta ceea ce a stricat Rusia. Deși, cu fiecare zi, devine tot mai greu să-i cred. Cu fiecare zi în care Mariupol, Harkiv, Herson și satele din jurul Kyivului sunt distruse. Ei fac cel mai adevărat genocid al ucrainenilor, iar asta nu este un mit. Soldații ruși distrug viețile prietenilor și rudelor mele. Mamele și soțiile lor în Rusia susțin acest război în mod deschis. Eu încă vreau să cred că nu toți rușii sunt la fel.
Eu cred în personalități, nu în mituri. Eu cred că adevărul va triumfa.
