image
Sursa foto: Profimedia Images

Italia a expulzat 30 de diplomați ruși acuzați de spionaj, iar Danemarca 15

Danemarca a expulzat 15 diplomați ruși, acuzați de spionaj. Decizia guvernului de la Copehaga este ultima dintr-o serie care a început săptămânile trecute. Și Italia a anunțat marți expulzarea a 30 de diplomați ruși.

„Am descoperit că cei 15 erau agenți de informații ruși care desfășurau acțiuni de spionaj pe teritoriul danez”, a declarat jurnaliștilor ministrul danez de externe Jeppe Kofod. El a adăugat că dorește „să trimită Rusiei un semnal clar că spionajul pe teritoriul danez este inacceptabil”.

Italia a expulzat 30 de diplomați ruși din motive de securitate, a declarat ministrul de externe Luigi Di Maio marți dimineață, noteaz[ Digi24. El a adăugat că ambasadorul Federației Ruse în Italia, Serghei Razov a fost informat despre această decizie.

Di Maio a precizat că această măsură a fost necesară din motive legate de securitatea națională, în contextul actualei situații de criză, rezultată din agresiunea Rusiei în Ucraina.

Până acum, în jur de 150 de diplomați ruși au fost expulzați din 13 țări ale Uniunii Europene.

Franța a anunțat în această dimineață expulzarea a 35 de persoane, după ce luni seară Germania trimitea la rândul ei înapoi la Moscova 40 de diplomați ruși, din cauza masacrului din Bucha.

Diplomatul cu cel mai înalt rang expulzat până acum este ambasadorul rus la Vilnius.

Anterior, Bulgaria îl expulzase pe primul secretar al ambasadei de la Sofia, acuzat că este implicat în acțiuni de spionaj.

Noutăţile partenerilor

comentarii: