Lavrov: Occidentul vrea, prin isteria provocată cu înscenări la Bucea, să rupă negocierile dintre Rusia și Ucraina, care au atins un progres la Istanbul

Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, susține că Occidentul prin isteria provocată cu înscenări la Bucea, să rupă negocierile dintre Rusia și Ucraina, care au atins un progres la Istanbul, scrie ria.ru

Foto: ria.ru

„Avem tendința de a crede că motivul constă în dorința de a găsi un motiv pentru a perturba negocierile care sunt în curs de desfășurare. Mai mult, e în momentul în care, a apărut un fel de a răsărit, o rază de lumină, chiar daca nu e atât de puternică, dar este.

Când la negocierile de la Istanbul din 29 martie, pentru prima dată pe întreaga perioadă a discuțiilor dintre delegațiile noastre, partea ucraineană a propus o viziune scrisă despre cum ar putea arăta acordul în ceea ce privește statutul Ucrainei și garanțiile de securitate”, a spus acesta.

Mai mulți civili din oraşul Bucea, situat la nord de Kiev, au fost ucişi în timpul ocupaţiei militare ruse. Majoritatea victimelor crimelor de război făcute de armata rusă în regiune au fost îngropate în gropi comune, în vreme ce unele cadavre încă se mai află pe străzile oraşului. O fotografie cu civilii morți la pământ a fost publicată de consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei Mykhailo Podolyak.

În Republica Moldova pe 4 aprilie a fost declarată zi de doliu național în memoria tuturor vieților nevinovate pierdute, în ultimele 39 de zile, în Ucraina. 

Ministerul Apărării al Federației Ruse a negat declarațiile Kievului despre masacrul din Bucea, Ucraina, transmite ria.ru. Potrivit ministerului, materialele publicate de Kiev nu sunt decât „o nouă provocare”.

O analiză a imaginilor din satelit realizată de The New York Times respinge afirmațiile autorităților ruse conform cărora uciderea civililor din Bucea, o suburbie a Kievului, a avut loc după ce soldații lor au părăsit fața locului.


Pub