17 persoane au fost trimise în judecată. Acestea sunt învinuite de trafic de ființe umane și trafic de copii

abuz
Foto: depositphotos.com

În ultima săptămână a lunii martie a anului 2022, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de persoane a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată cinci dosare penale de învinuire a 17 persoane de comiterea infracțiunilor de trafic de ființe umane și trafic de copii.

PCCOCS anunță că victimele sunt 20 la număr, dintre care 14 sunt minore care au fost exploatate sexual, inclusiv o victimă din Tadjikistan, care a fost exploatată atât în Rusia, cât și în Moldova.

„Într-un alt dosar victima a fost exploatată cu utilizarea tehnologiilor informaționale, fiind șantajată cu publicarea pozelor ei intime. Unele dintre faptele deferite justiției datează cu anul 2003, 2008 – perioadă care însă nu a constituit un impediment pentru procurori și ofițeri în vederea acumulării probelor suficiente și trimiterea dosarului în judecată”, se arată în comunicatul PCCOCS.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale învinuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, la solicitarea procurorilor PCCOCS în privința a șapte persoane a fost aplicat arestul, în scopul desfășurării obiective a investigațiilor și evitării eschivării lor.

Raportați cazurile de abuz la:
– CNPAC: 078 000 480;
– Telefonul copilului: 116 111;
– Serviciul de Urgență: 112;
– mail: [email protected].

În context vă mai sugerăm să urmăriți două videoclipuri despre exploatarea sexuală realizate de echipa diez împreună cu Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.

Sursă foto: depositphotos.com.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente