Tarifele la gaz ar putea crește din nou. Explicațiile și calculele prezentate de Vadim Ceban

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, susține că tarifele la gazul natural ar putea crește din nou în funcție de prețul de achiziție. „Prețul prevăzut în tarif este de 620 de dolari. Potrivit prognozelor, prețul mediu de achiziție pentru acest an va fi de 700-730 de dolari. O creștere cu 90-110 dolari”, a declarat Ceban în cadrul unei emisiuni

Foto: UNIMEDIA

„Cel mai probabil vom fi nevoiți să venim cu o solicitare de ajustare a tarifelor. Dar, deocamdată, la această etapă este devreme să venim cu o asemenea cerere, urmează să vedem facturile.

Prețul prevăzut în tarif este de 620 de dolari. Potrivit prognozelor, prețul mediu de achiziție pentru acest an va fi de 700-730 de dolari. O creștere cu 90-110 dolari.

De aceea, este evident că trebuie să venim cu o ajustare a prețurilor, dar noi nu ne grăbim, deoarece nu știm care va fi dinamica și indexul în lunile mai și iunie, când consumăm 30 de milioane – 40 de milioane de metri cubi de gaz. Totul va depinde de conjunctura de pe piața internațională”, a menționat Vadim Ceban.

Preţul de achiziţie la care Moldovagaz va cumpăra gaze naturale de la Gazprom în aprilie ar putea fi mai mare de 1.000 de dolari per mia de metri cubi. Despre aceasta a declarat șeful Moldovagaz, Vadim Ceban.

Guvernarea trebuie să renegocieze contractul cu Gazprom de furnizare a gazelor naturale, întrucât formula stabilită anterior va produce o scumpire enormă în luna aprilie. Moldova ar putea cumpăra gazul rusesc cu 1200 sau chiar 1300 de dolari pentru o mie de metri cubi, față de 500 de dolari, cât este acum. Ei trebuie urgent să pună mâna pe telefon sau să meargă la Sankt Petersburg, la Gazprom, să deschidă cerul, să ia avionul, și în mod de urgență, până la 1 aprilie, să renegocieze toate aceste condiții. Sunt sigur că totul poate fi soluționat în interesul cetățenilor noștri”, a declarat fostul șef de stat, Igor Dodon, la NTV Moldova.

Totodată, Guvernul se pregătește și de un scenariu de a rămâne eventual fără gaze naturale din 1 ami, pe motiv că nu va fi realizat în termenul stabilit auditul datoriei față de Gazprom, care se ridică la 700 de milioane de dolari.

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat că la moment nu se discută despre stabilirea unor noi termeni noi pentru auditul la MoldovaGaz. „Companiile internaționale, din nou au ezitat să vină în contextul războiului din Ucraina”, a spus Gavrilița.

Curtea de Conturi a demarat auditul conformității în domeniul gazelor naturale, la data de 12 ianuarie. Principala entitatea supusă auditului este SA „Moldovagaz”, dar pe lângă aceasta, controlul se va efectua și în cadrul întreprinderilor înrudite acesteia, care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum și alte genuri de activitate.


Pub