‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 aprilie, 2024
17.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVânzarea suprafețelor de fâșii forestiere proiectate va fi condiționată

Vânzarea suprafețelor de fâșii forestiere proiectate va fi condiționată

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Guvernul va condiționa vânzarea suprafețelor de teren pe care au fost proiectate fâșii forestiere, dar nu au fost plantate.

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificările la Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului.

Noile prevederi au drept scop facilitarea procesului de creare a fâșiilor forestiere de protecție a câmpurilor, prevenirea degradării şi eroziunii solurilor, protecția terenurilor agricole şi sporirea productivității acestora.

Prin urmare, Consiliile locale vor putea condiționa vânzarea terenului preconizat a fi ocupat de fâșiile forestiere proiectate, dar neplantate, implicate într-un singur proces tehnologic.

Astfel, cumpărătorul, într-o perioadă de până la trei ani, va fi obligat să asigure efectuarea proiectării și plantării fâșiilor forestiere antierozionale, efectuarea amenajării hidrologice a terenurilor, în conformitate cu noul proiect de organizare a teritoriului. 

De menționat, că fâşiile forestiere contribuie la micșorarea vitezei vântului, sporesc umiditatea aerului și a solului, atenuează temperaturile extreme în timpul verii și iernii, rețin și distribui uniform zăpada pe suprafața terenurilor agricole, stopează eroziunea și sporesc fertilitatea solurilor.

‹ adv ›

De asemenea, fâșiile forestiere previn apariția degradării solurilor.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›