Rusia cere explicații de la autoritățile moldovenești în legătură cu protestul din fața Ambasadei Rusiei la Chișinău

ambasada rusiei in moldova
Foto: moldova.mid.ru

Pe 25 martie, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost chemat la Ministerul de Externe al Rusiei. Acestuia i s-au cerut explicații cu referire la protestul care a avut loc în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău.

„Din partea rusă a fost anunțat un puternic protest în legătură cu acțiunea urâtă din apropierea Ambasadei Rusiei la Chișinău, din 24 martie, anul acesta, ai cărei participanți au demonstrat sloganuri ofensive și au întreprins acțiuni inacceptabile. Potrivit Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961, statul gazdă este obligat să prevină tulburarea liniştii misiunii diplomatice sau insultarea demnităţii acesteia”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul de Externe.

De asemenea, autoritățile ruse comunică că a fost făcută o cerere urgentă părții moldovenești să își îndeplinească obligațiile internaționale și să ia măsuri corespunzătoare pentru a preveni repetarea unor astfel de acțiuni.

Ieri, 24 martie, în fața Ambasadei Ruse la Chișinău a avut loc un protest. Participanții au avut adus placate cu sloganuri în susținerea Ucrainei, dar și o păpușă strangulată care l-ar înfățișa pe președintele rus, Vladimir Putin.

Sursă foto: NewsMaker

E de menționat că protestele din fața Ambasadei Rusiei la Chișinău au început din 24 februarie, atunci când Rusia a atacat Ucraina.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente