„Patrioții Moldovei” susțin Rusia în războiul din Ucraina: Unii membri riscă dosare penale pentru declarațiile făcute

Procurorii PCCOCS s-au autosesizat urmare a conferinței de presă de astăzi a reprezentanților partidului politic „Patrioții Moldovei”, dar și a unei organizații neguvernamentale din țară, care au declarat că susțin acțiunile militare desfășurate actualmente în Ucraina, operând în acest sens cu informații tendențioase și inventate.

Foto: facebook
Potrivit unui comunicat emis de PCCOCS, faptele vor fi examinate prin prisma infracțiunilor prevăzute de articolele 140 (propaganda războiului) și 346 din Codul penal (acțiuni intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase).

Procurorii precizează că actualmente exercită urmărirea penală în două cauze penale pornite în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.140 alin.(1) (propaganda războiului) și art.346 din Codul penal (acțiunile intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase), în cadrul căreia au fost recunoscute în contumacie și/sau citate în calitate de bănuit mai multe persoane.

La moment, în privința persoanelor menționate sunt desfășurate acțiuni pro-active pentru probarea și prevenirea infracțiunii aflate în desfășurare, or conform materialelor acumulate acțiunile infracționale în cauză sunt planificate centralizat și realizate intenționat în vederea creării în rândul populației Republicii Moldova a unui climat afectiv favorabil unui conflict armat, inclusiv și pentru generarea unor disensiuni sociale.

De asemenea, de către procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii SIS și SPIA al MAI, sunt monitorizate în continuare acțiuni care vizează elemente ale unor infracțiuni ce atentează la securitatea statului, fiind inițiate din oficiu trei procese penale.

Concomitent, procurorii examinează și alte 19 denunțuri depuse de cetățeni care reclamă elemente infracționale similare. La subiect, procurorii comunică faptul că pe cazurile înregistrate nu au fost dispuse soluții de neîncepere a urmăririi penale și nici răspunsuri referitor la neînregistrarea sau neexaminarea informațiilor furnizate.

Așa cum investigațiile sunt ghidate de principiul confidențialității și dat fiind caracterul sensibil al subiectului, autoritatea va face publice date cu impact social major odată cu avansarea investigațiilor, respectând drepturile procedurale ale celor vizați.

Concomitent, oamenii legii le solicită cetățenilor să se abțină de la acțiuni din categoria celor menționate.


Pub