Polițiștii au dispus un șir de măsuri speciale de investigație și urmărire penală, acumulând probe concludente și stabilind complicitatea suspecților în cel puțin 8 cazuri de sustragere a plăcuțelor de înmatriculare cu numere de înmatriculare UA.
Urmare a acțiunilor întreprinse de forțele de drept suspecții au fost reținuți. Aceștia au recunoscut și comunicat angajaților unde au ascuns plăcuțele de înmatriculare, ulterior fiind ridicate. Tinerii au fost escortați la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor.
În cadrul acțiunilor procesual penale tinerii și-au recunoscut vina comunicând că au sustras plăcuțele de înmatriculare cu numere străine din sectorul Centru și lăsau câte un bilețel pe parbrizul automobilului unde era indicat ca banii, drept recompensă, să fie transferați prin Telegram. Tinerii cereau drept recompensă bani de la 100 la 2 000 de euro.
Polițiștii continuă măsurile de investigație și urmărire penală pentru stabilirea complicității acestora și în alte cazuri.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!