Potrivit circumstanțelor cauzei, în decembrie 2010 a fost iniţiată o cauză penală pe faptul comiterii infracţiunii de omor. Trei persoane, S.V., I.O. şi S.A. au fost învinuite. Prima reclamantă este soţia lui I.O., iar al doilea reclamant este fratele lui I.O. şi avocatul lui S.V.

Prin încheierea judecătorului de instrucţie din martie 2011 s-a admis demersul procurorului cu privire la autorizarea interceptării convorbirilor telefonice ale primei reclamante pe un termen de 30 de zile. Actele conţinute în dosarul penal făceau referire la numărul de telefon aflat în posesia reclamantei şi indicau existenţa ”temeiurilor de a presupune că în urma interceptării convorbirilor telefonice ar putea fi obţinute informaţii ce aveau o importanţă substanţială pentru stabilirea adevărului în cauza penală”, fără a oferi alte detalii.

De asemenea, în ianuarie 2011 judecătorul de instrucţie a admis demersul procurorului cu privire la autorizarea interceptării convorbirilor telefonice pe un termen de 30 de zile. Demersul se referea la numărul de telefon al celui de-al doilea reclamant, dar nu identifica proprietarul sau utilizatorul numărului menționat. Procurorul s-a referit la existenţa aceloraşi temeiuri și în cazul primei reclamante.

În octombrie 2012 I.O. a primit acces la dosarul penal înainte de trimiterea cauzei în judecată. Cu această ocazie, el și prima reclamantă au aflat că comunicările acesteia fuseseră interceptate, obținând copii ale deciziilor contestate. De asemenea, la cererea celui de-al doilea reclamant din 2014, Procuratura Generală i-a comunicat acestuia că numărul său de telefon mobil fusese interceptat în perioada 27 ianuarie – 26 februarie 2011 în cadrul cauzei penale respective. Deoarece datele interceptate nu conţineau informaţii utile pentru urmărirea penală, nu s-a întocmit o transcriere şi niciun dosar de interceptare nu a fost anexat la cauza penală în momentul transmiterii acesteia în instanţa de judecată.

Curtea a notat că, ținând cont de circumstanțele cauzei, nu se contestă faptul că s-a produs o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la respectarea vieţii private, ca urmare a interceptării convorbirilor sale telefonice de către autorităţile statului. Curtea a reţinut că prevederile legale aplicabile în acest caz erau similare cu cele deja examinate în cauza Iordachi şi alţii v. Moldova, iar circumstanţele şi normele respective sunt similare cu cele din cauza Popescu v.Moldova. Abia în 2012 cadrul legal a fost modificat în mod semnificativ, dar analiza acestuia nu făcea parte din obiectul prezentei cauze. În plus, niciuna dintre deciziile naţionale nu prezenta motive pentru care a fost necesară interceptarea convorbirilor telefonice ale unor persoane care nu aveau tangenţă cu urmărirea penală, precum a fost în cazul reclamanților. Prin urmare, Curtea a concluzionat că avut loc o încălcare a Articolului 8 din Convenție din cauza lipsei de garanţii necesare în procedura de interceptare a convorbirilor telefonice.

Curtea a acordat primei reclamante 3.000 de euro pentru prejudiciul moral şi 2.000 de europentru costuri și cheltuieli, iar celui de-al doilea reclamant 4.500 de euro pentru prejudiciul moral și 101 euro pentru costuri și cheltuieli.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News