Plîngău, după ce Cantaragiu „l-a atacat pe Slusari”: Nu voi compara competențele celor doi pentru că nu ai ce. Cer deputații care au promis că ministra va pleca, să se țină de cuvânt

Președintele interimar al Platformei DA, Dinu Plîngău, a ieșit cu o reacție, în apărarea colegului său, Alexandr Slusari după ce ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a întrebat dacă ultimul „poate face diferență între materie primă primară și deșeuri de metale feroase și neferoase”. Plîngău acuză conducerea ministerului de lobby banal în favoarea companiilor care finanțează regimul separatist de la Tiraspol și cere deputaților care au promis prin pauzele de la emisiuni că Iuliana Catarangiu va pleca, să se țină de cuvânt.

Foto: colaj
„Din păcate, toată activitatea conducerii Ministerului Mediului s-a redus la un lobby banal în favoarea companiilor care finanțează regimul separatist de la Tiraspol, în favoarea oligarhilor și nu în favoarea intereselor cetățenilor care se conformează prevederilor constituționale ale Republicii Moldova.

Nu o singură dată am auzit atât eu cât și jurnaliștii promisiuni de la deputații din PAS că Iuliana Catarangiu, Ministra Mediului va fi schimbată, că a demonstrat nu doar incompetență, dar și o problemă mare de comunicare, aroganță.

Acum, principalul ecologist care promovează doar proiecte împotriva mediului și în favoarea uzinelor din Regiunea Transnistreană, în loc să plece urechea la informațiile prezentate de Alexandru Slusari, a decis să-l atace. Nu-i nimic uimitor după ce am văzut discuția altor „ecologiști” din tabăra lui Catarangiu, a căror argumente s-au redus la: „voi sunteți generatori de pampers” sau ,,nu vă expuneți pentru că nu ați făcut schimb de experiență în Suedia”. Cu asemenea argumente tind să cred că vizitele de lucru ale unor demnitari prin străinătăți sunt o banală excursie pe banii publici.

În orice caz, nici nu o să mă opresc la a compara competențele ministrei mediului cu cele ale lui Alexandru Slusari, din simplu motiv că nu ai ce compara și o să le cer deputaților care au promis prin pauzele de la emisiuni că Iuliana Cantaragiu va pleca, să se țină de cuvânt. Să-i ceară să plece așa cum i-au cerut să plece lui Podarilov, ambii două catastrofe pentru guvernare”, a scris Plîngău pe Facebook.

Reacția vine după ce astăzi ministra Mediului a întrebat dacă „Dl Slusari are abilități, cunoștințe, studii pentru a putea face diferență între materie primă primară și deșeuri de metale feroase și neferoase?””. Asta în contextul în care Sluari a acuzat autoritățile de contrabandă, după ce mai multe camioane au fost trase pe dreapta la Rezina. Acesta a publicat mai multe imaginii și afirmă că „oficial se transportă fontă, dar cu ochiul liber se vede că sunt deșeuri de cea mai proastă calitate”.


Pub