(video) „Pace, familia și faptul că respir”: Cum definesc moldovenii cel mai dorit sentiment, de Ziua sa Internațională

Filosofii din toate timpurile au încercat să definească fericirea. Unii o văd în maturitate, alții în bogăție, dar poate e dragostea? Mulți declară că fericirea nu există, este o iluzie, o invenție pentru a alina sufletele oamenilor. Cu toate aceste opinii diferite, fericirea are ziua ei și aceasta este marcată pe 20 martie. Cu această ocazie, reportera UNIMEDIA a încercat să afle ce înseamnă fericirea pentru moldoveni, cum o simt și dacă, în general, cred în ea.

Foto: colaj

Iată ce au răspuns moldovenii:

„Familie sănătoasă, soție impresionată de soț, copii alături de părinți, pace în lume, lipsă de război, societate mulțumită de conducere”.

„Fericirea înseamnă foarte multe. Pornind de la faptul că mă simt bine, respir, mă trezesc dimineața, persoanele de alături îmi sunt, persoanele apropiate sunt sănătoase, și asta-i pentru mine fericirea”.

„Pentru mine fericirea este atunci când totul este bine cu cei dragi și știu ce zi va fi mâine”.

„Înseamnă pace pe pământ, sănătate, alături de oameni dragi, relații frumoase cu ei, energie bună și oameni buni în jur”.

„Eu am avut multe momente fericite, întrucât am o familie frumoasă și multe evenimente legate de familia noastră au fost foarte fericite. Dar, cel mai fericit probabil, a fost nașterea copilului, totuși”.

„În această seară când i-am făcut o declarație de dragoste unei fete și ea a spus – Da”.

Întrebați dacă au avut momente nefericite, unii au spus că „ceea ce se întâmplă acum cu vecinii noștri și doi ani de Covid”.



Pub