În perioada războiului, voluntarii sunt acele persoane care au devenit parte din lumea sumbră a refugiaților, aducând acolo o rază de lumină prin înțelegere și prin disponibilitatea de a fi alături. Astăzi, vă facem cunoștință cu Silvia Feraru, responsabilă de colectarea datelor cu privire la necesitățile zilnice pentru întreținerea refugiaților și de repartizarea și gestionarea fluxului de ajutor comunitar în comuna Cărpineni.
Silvia Feraru ne-a povestit că, inițial, nu s-a gândit că ucrainenii vor alege ca țară de tranzit anume Republica Moldova, fiind un lucru imprevizibil, neplanificat, dar totuși aceasta este cea mai apropiată țară, iar oamenii, fiind în stare de afect, nu au avut o soluție mai rapidă și mai rezonabilă pentru a-și salva viața. De asemenea, aici se află rudele multor refugiați, astfel acest lucru a fost unul spontan, dar la rândul său firesc, natural.
Până la cazarea refugiaților în centrele din Cărpineni, Silvia nu a preconizat implicarea în activități de voluntariat din motiv că primele zile au fost cele mai dificile, acceptarea situației și mobilizarea pentru a continua o viața cât de cât normală ca până la acest conflict. A avea un război într-o eră a tehnologizării a fost gândul care a asediat conștientul timp de două-trei zile. Ulterior, localitatea a început să fie deschisă către cazarea refugiaților, printre primii fiind și o familie de etnie romă. „Primarul localității a luat legătura cu mine spunându-mi să-i ghidăm și să-i cazăm într-o locație.” Așa a început dedicarea totală în proces și sensibilizarea față de refugiații care ajung în localitate și totul datorită faptului că în primele zile nu au fost alocate ajutoare umanitare, însă Silvia a decis să nu rămână indiferentă și a procurat strictul necesar din surse financiare proprii, lucru care a impulsionat-o să cunoască mai profund aceste persoane și astfel să ajute și pe altele. „Datorită acestui atașament spontan față de refugiați, domnul primar m-a desemnat în funcția pe care o am la moment, împreună cu colega mea, Angela Gonța, responsabilă de evidența refugiaților.”
Deși forțele sunt la limită, totuși ideea că reușește să fie alături de suferința altora o menține în forță.
„Sunt secretara Coaliției «Vocea Romilor», care reprezintă o platformă din care fac parte 35 de organizații rome din Republica Moldova. Sunt telefonată zilnic ca să mi se raporteze cazuri de discriminare față de comunitatea romă și nu pot rămâne indiferentă. Recent, am aplicat la un proiect care îmi va permite să acord ajutor oamenilor de etnie romă, ceea ce presupune ajutor umanitar, consolare, fiindcă voi reuși să vorbesc cu ei în limba romă, iar acest aspect este important, deoarece pe suflet îți stă mai bine când ți se vorbește în limba ta, te simți în largul tău, te simți că ești acolo unde trebuie să fii, precum și consultanță juridică, deoarece mulți romi ce vin în Republica Moldova nu au actele perfectate și sunt debusolați.”
Nu a avut parte de o pregătire morală, căci s-a gândit că refugiații nu vor staționa prea mult pe meleagurile noastre din mai multe motive, dar și din cauza beneficiilor pe care le-ar avea peste hotarele țării noastre. Totuși, Silvia accentuează că nu toți au o astfel de posibilitate, lucru care îi și determină să rămână la noi.
„A fi voluntar acum este foarte complicat, constă în special în împachetarea și pregătirea coletelor, inclusiv livrarea acestora, deoarece o facem uneori cu mașina personală. Evident că este și mașina primăriei, dar nu se reușește de a se ajunge concomitent în mai multe locații, lucru care și implică resurse proprii.”
În mare parte, ajutorul umanitar este oferit din partea consătenilor aflați peste hotarele țării. Astfel, în data de 16 martie au ajuns două microbuze cu ajutor umanitar din Spania. De asemenea, continuă să vină din Italia, Franța etc. Acum, ajutoarele umanitare mai sunt expediate și de cunoscuți din diverse proiecte și organizații precum „Ajută un om”, cu care Silvia interacționează.
La întrebarea cum reacționează familia la faptul că acum efortul și prezența la centrele de cazare este solicitată practic nonstop, Silvia a spus că membrii familiei tratează cu înțelegere această situație și încurajează ideea că oamenii trebuie ajutați, fiindcă și viitorul nostru nu este prestabilit, de aceea faci bine atât timp cât poți, dorești și ești în stare.
Silvia a afirmat că refugiații sunt foarte amabili și recunoscători pentru ajutorul oferit. „Am ajutat o familie compusă din 20 de membri, la fel de etnie romă. Ei au venit în Republica Moldova pentru câteva zile, ca ulterior să plece în Germania. Din păcate, aveau probleme cu documentele. Am asigurat transport gratuit până la vama cu România, însă nu au putut pleca din cauza actelor. Au fost nevoiți să se întoarcă la Chișinău pentru o zi. Am fost sunată de către ei plângând și rugându-mă să-i aducem înapoi, fiindcă aici se simt bine. Acum ei sunt cazați la tabăra «Torța Creștină».”
Pe final, Silvia le-a urat oamenilor aflați în această urgie să fie puternici, să păstreze credința în Dumnezeu, să cunoască că există persoane care sunt gata să-i ajute. Să fie optimiști și să nu piardă speranța că se vor întoarce acasă și să-și trăiască viața așa cum au făcut-o până la declanșarea conflictului armat. Trebuie să depășească această situație și să înțeleagă că acesta este un obstacol al vieții, deși prea dur.
În data de 17 martie, când a fost realizat interviul, în localitatea Cărpineni au fost înregistrați 197 de refugiați. Familiile care cazează refugiații se pot adresa la Primăria Comunei Cărpineni cu o listă a celor necesare pentru refugiați.
Autoare: Teoctista Colța
