‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 aprilie, 2024
29.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleSfecla roșie – sfaturi utile la cultivare

Sfecla roșie – sfaturi utile la cultivare

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Sfecla roșie este o cultură des cultivată datorită faptului că rădăcina poate fi utilizată în mai multe moduri, de la salate, sucuri și până la industria conservelor.

În acest articol vom povesti mai multe despre cerințele acestei culturi, premergătorii buni, perioada de semănat și recomandări importante în timpul îngrijirii culturii.

Premergători buni pentru sfecla roșie

Sfecla roșie poate fi cultivată cu succes după culturile solanacee-fructoase, cum ar fi tomatele, ardeii, vinetele, după leguminoase cum ar fi fasolea, mazărea și curcubitacee – castraveţi, pepeni verzi şi pepeni galbeni, dovlecei.

În culturi succesive, sfecla roșie se cultivă după mazăre verde, ceapă verde și salată. Nu se recomandă alte rădăcinoase şi culturi cu boli și dăunători comuni.

Premegători buni pentru diferite specii de legume

Pregătirea și fertilizarea solului pentru cultura de sfeclă roșie

Pentru o cultură reușită, ținând cont de faptul că organul comestibil se formează în sol, este important să se pregătească solul bine din toamnă. În acest sens, se realizează o arătură la adâncimea de 25-30 de centimetri.

În cazul prezenței îngrășămintelor organice, sunt recomandate 30-40 de tone la hectar. Acestea trebuie introduse în sol înainte de semănat.

‹ adv ›

Administrarea îngrășămintelor minerale se efectuează în baza analizei chimice a solului. În general, sunt recomandate aproximativ 60 kg/ha P2O5 și 60 kg/ha K2O.  

Primăvara, până la semănat, sunt efectuate cultivații pentru combaterea buruienilor și distrugerea crustei formate.

Citește și despre Vecini de succes: ce culturi putem crește lângă ardei, pentru recolte bogate.

‹ adv ›

Erbicidarea la sfecla roșie se realizează aplicându-se diferite tipuri de erbicide.

Semănatul sfeclei roșie

Primăvara, sfecla roșie se seamănă în perioada 25 martie – 15 aprilie pentru producția de vară, iar vara în perioada 10 iunie – 15 iulie pentru cultura de toamnă.

Schema de semănat a sfeclei roșii pe teren modelat este de 3 rânduri la 40 cm distanță, iar pe teren nemodelat 3 rânduri la 30cm cu bandă de 60 cm.

Semințele se încorporează la adâncimea de 2-3 cm pe soluri grele și 4-5 cm pe soluri mijlocii. Per hectar, se utilizează aproximativ 10-12 kg semințe/ha.

Îngrijirea sfeclei roșii

Când cultura are 2-3 frunze adevărate, se face răritul culturii. Pe rând, se lasă aproximativ 10-12 cm distanță între plante.

Irigarea culturii de sfeclă roșie se face în faza de creștere intensă a rădăcinii (iunie-iulie) cu norme de 300 m3/ha. Umiditatea din sol trebuie menţinută în limitele de 60-75% din capacitatea de câmp. 

În perioada de vegetație sunt suficiente 4-6 udări, în dependență de precipitațiile căzute și temperaturile înregistrate.

În cazul lipsei surselor de apă se va forma o recoltă mai mică. Umiditatea din sol trebuie menţinută la limitele de 60- 75% din capacitatea de câmp. 

Pentru o cultură reușită pot fi realizate 2 fertilizări: după răsărire se aplică 50 kilograme de îngrășăminte cu azot (50 kg substanța activă), iar peste o lună după aceasta cu 35 de kilograme de substanța activă de azot și 50 de kilograme de potasiu.

Un element important, ce nu trebuie să lipsească, este borul, acesta poate fi administrat în cantitate de 10-20 kg concentrat boric per hectar.

Pentru combaterea bolilor importante, precum virozele mana și cercosporioza se aplică tratamente. Cei mai frecvenți întâlniți dăunători sunt păduchele negru, molia sfeclei și puricele sfeclei.

Pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor trebuie respectat asolamentul și distruse resturile rămase în urma culturii.

Aplicarea pesticidelor asigură menținerea organismelor nocive sub pragul economic de dăunare

Recolta de sfeclă roșie este de aproximativ 15-30 de tone la hectar, în funcție de tehnologie.

Vezi aici despre Plantarea cepei – sfaturi la cultura prin arpagic și semănat.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›