Interviu pe vreme de război / Ninela Caranfil: Eu nu plec nicăieri

Pe vreme de război ducem lipsă de multe lucruri, liniște, siguranță, înțelepciune. În căutarea lor, pornim o serie de interviuri cu oamenii care ne fac mândri în timp de pace, scriu cărți, joacă spectacole, pictează sau ne mângâie cu vocile lor pe scenă.

Am început seria cu Lică Sainciuc și o continuăm cu actrița Ninela Caranfil, pe care noi, cei din 90 încoace o cunoaștem de pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, iar cei de vârsta bunicilor și părinților mei o cunosc și ca actriță de teatru și film pe vremea URSS, ca o mare luptătoare pentru românism și chiar ca viceministră a Culturii în Republica Moldova.

Am stat la povești despre război, despre ce-i face pe conducătorii ruși să cauzeze atâta suferință, despre studenția ei la Moscova, cărți și speranță.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.