Peste 700 de cereri de la familiile refugiaților, pentru încadrarea în școlile și grădinițele din Moldova: 554 au ales instruire în limba rusă

Copiii refugiaților din Ucraina vor fi încadrați în sistemul de învățământ școlar și preșcolar, în diferite localități ale țării. Aceștia vor avea acces la educație, cosiliere psihologică și alte tipuri de asistență.

Foto: UNIMEDIA

Încadrarea în instituțiile de învățămănt general se face în baza unei cereri depuse de părintele sau de reprezentantul legal al copilului. Cererile pot fi prezentate la Organul de specialitate în domeniul învățămăntului, la Administrația Publică Locală sau la instituția de învățământ în funcție de localizarea temporară.

„Educația este un drept pentru copiii din familiile de refugiați, dar este și un mod de a-i scoate din cotidianul războiului și al suferinței. Toți copiii ucraineni aflați pe teritoriul Republicii Moldova pot beneficia de dreptul la educație la instituțiile de învățământ din țara noastră”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.

Momentan, în Republica Moldova se află peste 100 mii de cetățeni ucraineni și de alte naționalități, dintre care circa 48 de mii sunt copii. Marea majoritate nu a decis încă ce va face în viitorul apropiat și așteaptă să se încheie războiul.

„Copiii din familiile de refugiați vor putea beneficia de școlarizare în calitate de elev. De asemenea, toți copiii vor avea posibilitatea să frecventeze instituția de învățământ în calitate de audient. Se vor putea înscrie la activități de asistență psiho-pedagogică și consiliere. Totodată, adolescenții se vor putea implica în activități non-formale în cadrul Centrelor de Tineret, iar în activități de asistență și reabilitare psiho-socială, în cadrul Centrelor de Sănătate Prietenos Tinerilor”, a mai adăugat Topală.

Potrivit datelor oficiale, pentru studii în clasele primare au fost aplicate 307 cereri. Pentru studii de gimnaziu au fost depuse 309 cereri, iar pentru studii de liceu, 22 de cereri.

În același timp, 37 de copii din cei care au scris cereri optează pentru instruire în limba română, 40 pentru limba ucraineană și 554 pentru limba rusă.

Termenul de examinare a dosarelor depus pentru recunoașterea studiilor efectuate în Ucraina constituie 90 de zile.



Pub