(livetext) Ziua XVIII. Atacul Rusiei în Ucraina. Care este situația la minut

275849634_3257886017779117_7414634467618625047_n
Foto: Vadim Ghirda/Facebook

Astăzi se face a 18-a zi din momentul atacului Rusiei asupra Ucrainei. Pe parcursul nopții, au avut loc mai multe bombardamente în orașele din țara vecină. Ucraina a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că Rusia intenționează să preia controlul deplin și permanent al centralei nucleare din Zaporijjea sub conducerea firmei de stat Rosatom. Acest livetext are scopul de a vă informa despre cele mai recente știri pe subiectul atacului Rusiei în Ucraina.

0.43. Zelenski a venit cu o nouă adresare video. „Trecem prin cel mai teribil test din istoria noastră, din viața noastră. Protejăm tot ce avem mai scump. Trebuie să rezistăm, trebuie să luptăm. Și vom învinge. Cred în asta.”

23.52. Ajutorul umanitar, care a pornit ieri din Zaporijjea spre Mariupol, își continuă drumul. Potrivit șoferilor, drumul este anevoios, iar din motive de securitate, convoiul se deplasează doar ziua. Mâine dimineață ar trebui să se deschidă un coridor umanitar, unde ajutorul umanitar va fi predat celor 400 de mii de oameni care așteaptă ajutor, scrie Consiliul Local din Mariupol. Anterior autoritățile locale au anunțat că proviziile de hrană și apă din oraș se epuizează. „Nu există electricitate, apă, căldură în oraș, aproape că nu există comunicații mobile, ultimele provizii de alimente și apă se epuizează.”

22.30. În Rusia, timp de 10 zile, au fost întocmite 164 de protocoale în temeiul articolului „acțiuni publice care vizează discreditarea folosirii armatei ruse”, raportează proiectul de asistență juridică „Сетевые свободы”.

Noul articol din Codul contravențional al Federației Ruse a intrat în vigoare la 4 martie curent. Pentru cetățeni, amenda maximă este de 100 000 de ruble, iar pentru funcționari – 300 de mii de ruble, pentru persoanele juridice – un milion de ruble, transmite currenttime.tv.

Potrivit proiectului pentru drepturile omului „OVD-Info”, la acțiunile de protest împotriva războiului, care se desfășoară în Rusia începând cu 24 februarie, forțele de securitate au reținut peste 14 700 de persoane.

22.00. La Melitopol, armata rusă a răpit un alt politician local. Este vorba despre șeful Consiliului Raional Serghei Priime, care a fost reținut după ce a fost percheziționat la domiciliu.

„Perchezițiile au fost efectuate de opt persoane, i-au fost luate documentele și telefoanele”, scrie presa locală.

Tot azi, șeful administrației regionale Zaporijjea, Oleksandr Starukh, a anunțat că și primarul orașului Dniprorudne, Evgheni Matveiev, a fost răpit.

Amintim că anterior a fost răpit primarul orașului Mariupol și o activistă civică, iar pe 12 martie martie autoritățile ruse au numit o nouă conducătoare în fruntea orașului. Aceasta le-a cerut localnicilor „să adapteze toate mecanismele la noua realitate pentru a începe să trăiască într-un mod nou cât mai curând posibil”.

21.42. AACSB (Association to Advance Collegiate Schools of Business), EFMD (European Foundation for Management Development) și AMBA (Association of MBAs) anunță că suspendă temporar colaborările și acreditările pentru universitățile din Rusia.

„Colegii noștri din universitățile ruse, care au fost de mulți ani participanți colaborativi și susținători în rețelele noastre globale, se află într-o poziție fără precedent și extrem de dificilă din cauza deciziilor și acțiunilor guvernului lor. Cu toate acestea, am decis în mod colectiv să suspendăm toate activitățile de colaborare și acreditare cu instituțiile ruse până la o nouă notificare”, se arată într-o declarație comună a instituțiilor.

AACS – organizație profesională americană, care a fost fondată în 1916 pentru a acredita școlile de afaceri din întreaga lume.

EFMD – cea mai mare asociație din Europa în domeniul dezvoltării managementului.

AMBA – asociația programelor de Master în Administrarea Afacerilor.

20.14. Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat pentru RIA Novosti că următoarele discuții ruso-ucrainene sunt programate pentru luni, 14 martie. Partea ucraineană nu a confirmat încă aceste informații.

18.57. Energia electrică a fost restabilită la centrala nucleară de la Cernobâl. Anunțul a fost făcut de ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko. Aceasta fusese complet dezactivată pe 9 martie, după deteriorarea sursei de alimentare. Vedeți aici mai multe detalii.


18.43. Ministerul Apărării din Rusia afirmă că armata rusă a luat sub control deplin localitățile Pavlovca, Nikolskoie, Blahodatne, Vodianovka, Vladimirovca și Popasnaia.

Informația nu a fost confirmată de autoritățile din Ucraina.

18.04. O școală din Nicolaev a fost ținta unui atac aerian al armatei ruse, a anunțat guvernatorul regiunii Vitali Kim.

17.48. Departamentul de Comerț al SUA a publicat o listă de articole de lux care nu vor mai fi importate în Rusia:
# alcool;
# produse din tutun;
# cosmetice și parfumerie;
# blănuri, produse din blană naturală, mătase, covoare;
# genți, valize, genți de mână;
# unele haine și încălțăminte (pulovere, pantaloni, costume de schi, costume de baie, mănuși, cravate etc. dacă prețul din SUA este de la 1 000 USD per articol);
# pietre prețioase și bijuterii;
# motoare marine, snowmobile, motociclete, unele autoturisme, inclusiv vehicule electrice;
# piane de concert, ceasuri de mână, obiecte de artă, obiecte de colecție.

17.31. Consiliul Local al Mariupolului informează că proviziile de hrană și apă din oraș se epuizează.

„Nu există electricitate, apă, căldură în oraș, aproape că nu există comunicații mobile, ultimele provizii de alimente și apă se epuizează”, se arată în raport.

Potrivit autorităților, situația este complicată și de bombardamentele constante din partea ocupanților ruși, care atacă zonele rezidențiale.

17.04. Până în prezent, 2 187 de locuitori din Mariupol au murit în urma atacurilor armatei ruse, informează autoritățile orașului.

În ultimele 24 de ore au avut loc cel puțin 22 de raiduri asupra orașului, fiind aruncate aproximativ 100 de bombe.

16.02. În Rusia, participanții la proteste împotriva atacului Rusiei asupra Ucrainei continuă să fie reținuți. Potrivit ultimelor date, 600 de persoane au fost deja reținute în 33 de orașe din Rusia, informează Current Time.

15.52. Militarii ruși au lansat un atac cu arme de foc asupra internatului psiho-neurologic Pușcha-Vodițki. Personalul și secțiile au fost evacuate în prealabil, potrivit Administrației de Stat a orașului Kiev.

Un proiectil de artilerie a lovit camera cazanului: acoperișul a fost avariat, există distrugeri în interior, iar un alt obuz a lovit morga. În urma valului de explozie a fost distrusă și clădirea rezidențială a instituției medicale.

14.56. Președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, a publicat un mesaj video în care a spus că poporul și armata ucraineană continuă să lupte împotriva invaziei.

Zelenski a mai spus că un convoi cu o sută de tone de marfă umanitară a fost trimis la Mariupol, iar aproape 125 000 de persoane au fost deja evacuate din zona de luptă cu ajutorul coridoarelor umanitare.

14.48. Șeful poliției din Kiev, Andrei Nebâtov, a anunțat că armata rusă a ucis un jurnalist al „New York Times” în Irpen. Videograful american avea vârsta de 51 de ani.

Potrivit autorităților, un alt jurnalist a fost rănit. Ei încearcă să-l scoată din zona de luptă.

Facebook; Андрій Нєбитов

14.06. Până la ora actuală, în Rusia au fost arestați 172 de protestatari împotriva războiului din Ucraina, informează OVD-Info.

13.08. În urma unui atac cu rachetă asupra unui teren de antrenament din regiunea Lviv, la granița cu Polonia, au fost omorâte 35 de persoane și alte 135 au fost rănite, a raportat administrația regională din Lviv.

Anterior, autoritățile orașului au raportat că aproximativ 30 de rachete au fost lansate la locul de testare Iavoriv din regiunea Lviv. O parte dintre ele au fost doborâte.

12.53. Armata rusă continuă să distrugă orașul Cernihiv.

În urma unui atac aerian asupra unui cămin studențesc a murit o persoană, iar două au fost rănite. Alte șapte persoane au fost salvate din dărâmături, informează Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.

12.45. Rusia continuă să rețină participanții la protestele împotriva războiului din Ucraina.

# Vladivostok

# Novosibirsk

# Irkuțk

# Ekaterinburg

# Perm

12.41. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a anunțat despre încetarea activității ambasadei și consulatelor din Rusia.

Cetățenilor ucraineni le este recomandat să se abțină de la călătorii în Federația Rusă, iar ucrainenii din Rusia sunt sfătuiți să părăsească țara imediat.

11.50. De la începutul războiului, în Ucraina au decedat 85 de copii și aproape 100 au fost răniți. Informația a fost confirmată de Biroul procurorului general al Ucrainei. Cele mai multe victime au fost în regiunile Kiev, Harkiv, Donețk, Sumî, Herson, Jâtomâr și Nicolaev. Sursa citată menționează că numărul victimelor nu este definitiv din cauza imposibilității de a inspecta locurile unde au avut loc atacuri. Până în prezent, peste 369 de instituții de învățământ au fost afectate în urma bombardamentelor.

11.00. În urma atacului aerian asupra comunei Starâci din Lviv, nouă persoane au decedat, iar 57 sunt rănite.

Atacul aerian a fost efectuat asupra Centrul Internațional de Pace și Securitate din comuna Starâci. Despre aceasta a anunțat președintele administrației regionale de stat din Lviv, Maxâm Kozâțkâi.

Acesta a menționat că au fost lansate peste 30 de rachete. Conform informațiilor preliminare, rachetele au fost aruncate de avioanele din Saratov, Rusia.

10.16. Șeful Administrației Regionale de Stat Zaporijjea, Olexandr Staruh, a anunțat că primarul orașului Dniprorudne, Evghenii Mavăva, a fost răpit.

„Crimele militare devin sistematice”.

10.14. Viceprim-ministra Ucrainei, Irâna Vereșciuk, a anunțat despre organizarea mai multor coridoare umanitare pentru ziua de azi, 13 martie.

Borodeanka-Jâtomâr
Svitâlnea-Brovarî
Peremoha-Kiev
Velâka Dâmerka- Brovarî
Kreminna-Lâman
Rubijne-Sloveansk
Popasna-Sloveansk
Hirske-Sloveansk
Șceastea-Sloveansk

9.55. Guvernul Ucrainei a anunțat că va implementa un plan de sprijin pentru agricultorii din țară. „Ucraina are produse alimentare de bază pentru câteva luni, dar trebuie să ne gândim la viitor”.

Prim-ministrul a remarcat că Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre, prin care statul ar compensa dobânzile la credite pentru acoperirea oricăror cheltuieli legate de desfășurarea activităților agricole. De asemenea, fermierilor li se vor acorda garanții de stat pentru 80 % din suma creditelor primite.

9.45. Un cămin cu nouă etaje din Cernihiv a fost distrus în urma unui atac aerian din această dimineață. Potrivit informațiilor preliminare, șapte persoane au fost salvate, o persoană a murit și una a fost rănită. Despre aceasta anunță Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Situații de Urgență.

9.05. Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a actualizat informațiile despre pierderile forțelor armate ruse în perioada 24 februarie-13 martie:

# oameni – peste 12 000;
# aeronave – 74;
# elicoptere – 86;
# tancuri – 374;
# vehicule blindate – 1 226;
# sisteme de artilerie – 140;
# sisteme de apărare aeriană – 34;
# sisteme de lansare de rachete multiple – 62;
# cisterne – 60;
# vehicule – 600;
# nave (barci) – 3;
# UAV operational-tactical level – 7.

Partea rusă nu confirmă aceste date. Potrivit Federației Ruse, în „operațiunea militară” au decedat circa 500 de soldați ruși.

9.0. Procuratura Generală din Ucraina investighează 1 717 proceduri penale privind crimele de război ale Federației Ruse în Ucraina. Informația a fost publicată de procurora generală Irâna Venediktova.

8.05. Atac aerian în orașul Ivano-Frankivsk. Primarul Ruslan Marținkiv a anunțat că aeroportul din regiune a fost supus unui nou atac din partea armatei ruse.

În acest context, primarul orașului a făcut apel la oamenii care locuiesc în vecinătatea aeroportului să se evacueze, iar în caz că acest lucru nu este posibil, să se adăpostească în locuri sigure.

7.23. Președintele administrației regionale de stat din Lviv, Maxâm Kozâțkâi, a anunțat că armata rusă a efectuat un atac aerian asupra Centrului International de Pace și Securitate din comuna Starâci.

Acesta a spus că, potrivit datelor preliminare, au fost lansate opt rachete.

7.04. Rada Supremă a Ucrainei anunță că mănăstirea Sveatohirska Lavra a fost atacată pe cale aeriană. Atacul a avut loc ieri, 12 martie, pe la orele 22.00. În mănăstire se adăpostesc în jur de 520 de refugiați, inclusiv 200 de copii. În urma atacului, mai multe persoane au fost rănite și transportate la spital. Decese nu au fost înregistrate.

6.20. Președintele Letoniei, Egils Levits, a cerut instituțiilor responsabile să creeze un sistem în Letonia pentru colectarea probelor de la refugiații ucraineni despre crimele de război comise de armata rusă.

„Karim Khan, procurorul Curții Penale Internaționale, cere dovezi cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a scris acesta într-o postare pe canalul său de Twitter.

6.15. Ucraina a informat ieri, 12 martie, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că Rusia intenționează să preia controlul deplin și permanent al centralei nucleare Zaporijjea (NPP) sub conducerea firmei de stat Rosatom, a declarat directorul general Rafael Mariano Grossi. Acest lucru a fost ulterior negat de Federația Rusă.

6.04. Zelenski a venit cu o nouă declarație către cetățeni: „Invadatorii ruși nu ne pot cuceri. Ei nu au o asemenea putere. Ei nu au un asemenea spirit. Ei țin doar de violență. Doar pe teroare. Doar pe arme, pe care le au multe. Dar invadatorii nu au o bază naturală pentru viața normală. Pentru ca oamenii să se simtă fericiți și să viseze. Sunt incapabili din punct de vedere organic să facă viața normală! Oriunde a ajuns Rusia într-o țară străină, visurile sunt imposibile”.


Primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, în jurul orei 5.0, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în regim livetext în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente