image
Sursa foto: Profimedia

"A câștigat inimi". Fotbalistul care și-a oferit apartamentul unor refugiați ucraineni: "Eu o să stau cu mama la țară"

Din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, valul tot mai mare de refugiați a ajuns chiar și în țările scandinave, iar fostul căpitan al Finlandei, Tim Sparv, a decis să facă un gest nobil pentru ei și nu doar să doneze haine și mâncare.

Închizătorul de 35 de ani, care și-a încheiat cariera în ianuarie, a oferit apartamentul său unor refugiați. O femeie cu doi copii vor sta acolo.

"Noi ne-am întrebat mereu cum putem să facem mai mult și asta a fost ceva concret. M-am gândit că milioane de refugiați pleacă din casele lor. Eu am apartamentul din Finlanda unde, să fiu sincer, nu stau prea mult.

E o situație cu câștig de ambele părți, într-un fel, pentru că probabil voi sta la mama, într-un mic sat, lângă Vaasa, așa că voi petrece cu mama mai mult timp împreună, ceea ce nu poate fi decât pozitiv", a spus Tim Sparv, potrivit publicației Wionews, care notează că, prin acest gest, jucătorul "cu siguranță a câștigat inimi".

Sparv a fost campion cu HJK Helsinki anul trecut.

În cariera sa, Tim Sparv a jucat pentru Southampton, Halmstad, VPS, Groningen, Greuther Furth, Midtjylland, AEL Limassol, HJK Helsinki.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: