image
Sursa foto: Profimedia Images

Ambasada Rusiei din Vilnius este de-acum pe strada „Eroilor Ucraineni”; Primar: Este pe cartea de vizită a fiecărui angajat

În semn de protest față de invazia Moscovei în Ucraina, capitala Lituaniei, Vilnius, a dat ambasadei Rusiei o nouă adresă, pe strada „Eroilor Ucraineni”.

„De astăzi, cartea de vizită a fiecărui angajat al ambasadei ruse va purta o mențiune în onoarea luptei Ucrainei și toată lumea va trebui să se gândească la atrocitățile regimului rus împotriva națiunii pașnice ucrainene atunci când va scrie acest nume de stradă”, a spus într-un comunicat de presă primarul din Vilnius, Remigijus Simasius, potrivit Digi24.

Simasius a anunțat încă de săptămâna trecută că va redenumi strada, iar miercuri muncitorii au montat pe stradă plăcuțele cu noul nume, scris în lituaniană și ucraineană.

Nu este pentru prima dată când Vilnius transmite astfel de mesaje în semn de protest către Moscova. În 2018, orașul a redenumit o piață din apropierea ambasadei după Boris Nemțov - figură proeminentă a opoziției - asasinat lângă Kremlin.

Letonia, un alt stat baltic, a făcut același gest. Oficialii din capitala Riga au convenit săptămâna trecută să redenumească strada pe care se află ambasadei Rusiei. De acum ea se va numi strada „Ucrainei Independente”. De asemenea, Dublin, capitala Irlandei, vrea să schimbe numele străzii pe care se află ambasada Rusiei în „Ucraina Independentă”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: