E uimitor cum acest război a scos la suprafață tot ce e mai bun și mai rău din noi ca societate și ca oameni. Suntem la fel, cei vechi. Doar că, frica, șocul a întins atât de mult corzile în aceste zile încât cei buni – au devenit și mai buni, cei răi – și mai răi, cei empatici – și mai empatici, cei ignoranți – și mai ignoranți. E un fel de test de umanitate cu care ne-am trezit peste noapte fără nicio pregătire, fără nicio repetiție.
Am văzut oameni aruncați din tren și refuzați să fie transportați la frontieră pentru că nu sunt ucraineni. De parcă rachetelor și gloanțelor le pasă de culoarea pielii. Suntem egali în fața morții, dar departe de a fi egali în fața vieții și șansei de a supravețui. Am văzut mari politicieni și jurnaliști care se întrebau în direct cum e posibil ca în 2022 să fie uciși cu sânge rece „europeni cu ochi albaștri și păr blond”. Am mai văzut la televizor mii de oameni murind în războaie pe care nu le-au vrut, inclusiv anul trecut, dar erau din altă poveste. Nu erau nici albi, nu aveau ochii albaștri, nici civilizați, nici creștini. Rasismul n-are timp de odihnă pe timp de război.
Cei care comentau anterior că săracii nu trebuie ajutați pentru că e alegerea și plăcerea lor să trăiască în sărăcie, se revoltă acum de ce oamenii și statul ajută străinii, și nu copiii săraci din țara lor. Cei care se revoltau de ce Europa primește refugiați sirieni cu papuci Adidas, se revoltă acum că refugiații ucraineni nu-s chiar așa cum se zice la știri. Că au iPhone și mașini cu patru uși. De ce ai ajuta oameni cu telefoane și mașini scumpe, singurele lucruri de valoare pe care le-au luat cu ei probabil din calea războiului, dacă poți sta sub păturică și să împrăștii ură de pe telefonul tău? Iphone și el.
Cei care acum câteva luni susțineau că nu există Covid, acum se bat cu pumnul în piept că nu există război. Adică există, dar nu e chiar război-război. Cei care erau siguri că Covid-ul a fost inventat în laborator, sunt la fel de siguri că rușii au atacat Ucraina pentru că avea pe teritoriul său laboratoare care pregăteau arme biologice menite să distrugă nu doar lumea rusă, dar și creștinismul. Propaganda, nu doar că nu are liber pe timp de război, lucrează cu mai mult spor. Pe fonul fricilor, și mai eficient.
Influencerii care vărsau râuri de șampanie în cluburi aglomerate în cele mai dificile perioade ale pandemiei, le varsă și acum. Atâta timp cât mortul nu stă pe laița ta, dar pe cea a vecinului, de ce-am abandona distracțiile? Războiul a devenit doar un nou pretext de superficialitate.
Zicala despre „fiecare pădure care are uscăciunile ei” am auzit-o atât de des în ultimile două săptămâni în contexte atât de diferite. Avem multe uscăciuni și au ieșit și mai mult la suprafață în aceste zile grele. Nu mă refer doar la Republica Moldova, dar la întreg spațiul post sovietic, cel prins în război, pe ambele baricade și celălalt care urmărește înfricoșat la granițe. Sunt uscăciuni pe care le-am crescut în noi cu și fără voia noastră, traume transgeneraționale, ură cultivată din sărăcie, ignoranță fabricată de mașinăriile de spălare de creier, insensibilitate născută din lipsă de educație și incapacitate de înțelegere a emoțiilor, ale noastre, dar mai ales ale celor din jur.
Din fericire, acest război a intensificat și bunătatea oamenilor buni. Iar ei sunt mai mulți decât ne-am fi putut imagina vreodată. Empatia, generozitatea și mobilizarea fără precedent a oamenilor noștri îmi dă speranță că vom trece acest test al umanității, că vom avea ce scrie pe foaia albă de test. Vom scrie această filă din istorie cu iubire, grijă și nu vom uita niciodată lecțiile prețioase ale acestui război. Nu vom uita niciodată recunoștința din ochii oamenilor pe care i-am ajutat, mesajele lor lungi și emoționante de mulțumire și vom fi mai recunoscători ca niciodată pentru fiecare zi de pace.
