Thailanda propune miilor de turişti ruşi blocaţi pe teritoriul său să plătească în criptomonede

10 Mart. 2022, 14:44
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
10 Mart. 2022, 14:44 // Au Bani //  MD Bani

Autorităţile din Thailanda au propus ca miile de turişti ruși afectaţi de sancţiunile impuse Moscovei pentru invazia din Ucraina să poată plăti în criptomonede şi prin sistemul de plată chinez Unionpay. Turiștii nu-și mai pot folosi cardurile, iar multe zboruri au fost suspendate după ce numeroase țări și-au închis spațiul aerian pentru avioanele rusești.

Potrivit unor informații, cel puţin 7.000 de ruşi şi de ucraineni au rămas blocaţi în Thailanda. Cei mai mulți se află în localităţi turistice precum Pattaya şi insulele Phuket şi Samui, astfel încât Autoritatea pentru Turism din Thailanda (TAT) a aprobat măsuri pentru a facilita şederea lor, scrie Digi24.

După ce companiile Mastercard şi Visa au încetat să mai funcţioneze în Rusia, mulţi turişti ruşi nu au mai putut să-şi utilizeze cardurile în Thailanda, în timp ce suspendarea zborurilor în urma conflictului armat îi afectează atât pe ruşi cât şi pe ucraineni.

În acest context, guvernatorul Autorităţii pentru Turism din Thailanda, Yuthasak Supasorn a propus o măsură prin care turiștii ruși vor putea folosi criptomonedele ca metodă de plată. Această decizie presupune încorporarea sistemului Unionpay de către hotele și alte centre.

Alte iniţiative includ exceptarea ruşilor şi ucrainenilor de la achitarea tarifelor de prelungire a vizei şi obţinerea unei cazări temporare pentru cei care nu îşi mai pot achita camera la hotel.

Potrivit agenţiei National News Bureau of Thailand, zeci de turişti sună la birourile TAT pentru a întreba despre anularea zborurilor, cazare sau modul de plată. TAT a precizat că a luat legătura cu turiştii ruşi prin aplicaţia de mobil Telegram şi prin Ambasada Rusiei din Bangkok.

Thailanda, care în februarie a redus carantina de şapte zile pentru turiştii străini vaccinaţi anti-COVID19, este una dintre principalele destinaţii pentru turiştii ruşi, ucraineni şi cei din Asia.

Ucrainenii reprezintă un mic procent din turiştii din Thailanda, însă ruşii au fost naţionalitatea cea mai numeroasă în ianuarie, cu peste 23.700 de turişti, în condiţiile în care în 2019, înainte de pandemie, numărul acestora s-a cifrat la 1,4 milioane.

Realitatea Live

10 Mai 2024, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
10 Mai 2024, 14:50 // Actual //  Lupu Eduard

În aprilie, inflația în Republica Moldova a înregistrat o creștere de 3,5%, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Aceasta reprezintă o evoluție semnificativă, cu impact direct asupra puterii de cumpărare a populației.

Datele statistice arată că prețurile au crescut cel mai mult la produsele nealimentare, cu o creștere de 7%. În același timp, prețurile produselor alimentare au înregistrat o creștere de 3,8%. Totodată, serviciile oferite populației au scăzut cu 2,6%.

În ceea ce privește produsele alimentare, fructele au înregistrat cea mai mare creștere de preț, cu 18,8%, urmate de ouăle de găină cu 17,5% și legumele cu 3,6%. În schimb, uleiul vegetal a înregistrat o scădere semnificativă de 15,9%, iar prețul zahărului a scăzut cu 6,6%.

În categoria produselor nealimentare, prețurile la încălțăminte au crescut cu 10,8%, urmate de îmbrăcăminte cu 6,7%, combustibil cu 6,6% și medicamente cu 4%.

În ceea ce privește serviciile, prețurile la apa potabilă și canalizare au crescut cu 10,6%, iar tarifele la transportul de pasageri au înregistrat o creștere de 25,9%. În contrast, tarifele la gaze naturale au înregistrat o scădere semnificativă de 50,6%, iar tarifele la încălzirea centrală și energia electrică au scăzut cu 39,9%, respectiv 23,7%.

Comparativ cu alte țări, rata inflației în Republica Moldova a fost mai mică decât în Turcia, dar a depășit rata inflației în alte țări precum Cipru, Slovenia, Polonia, Estonia, Spania, Franța, Germania și Italia. Aceste date subliniază provocările cu care se confruntă economia moldoveană și impactul pe care îl are asupra nivelului de trai al populației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău