Muzeul Național de Artă al Moldovei lansează expoziția comemorativă a pictorului și graficianului Vasile Cojocaru

Victor Cojocaru
Foto: vasilecojocaru.art

Astăzi, 10 martie, la ora 16.00, Muzeul Național de Artă al Moldovei inaugurează expoziția comemorativă „Vasile Cojocaru”. Vernisajul va putea fi admirat în cadrul muzeului până în data de 3 aprilie a anului curent.

Vasile Cojocaru a fost un grafician și pictor care s-a născut la 21 septembrie 1932, în comuna Baraboi, județul Bălți (astăzi raionul Râșcani). Artistul s-a stins din viață pe 2 ianuarie 2012 la Chișinău.

În 1969, a fost titularizat membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. La începutul anilor ’60, Vasile Cojocaru s-a afirmat pe tărâmul artei cu niște lucrări grafice de o valoare incontestabilă, ca apoi să oscileze spre pictură. Lucrările sale sunt o prezență constantă în cadrul „Saloanelor Moldovei” organizate, începând cu 1991, la Chișinău și la Bacău, România. Este decernat cu Premiul Editurii Humanitas (1997), la Expoziția-Concurs de Artă Plastică Contemporană „Saloanele Moldovei”, ediția a VII-a, Bacău (România)-Chișinău (Republica Moldova). În 1997, este desemnat graficianul anului, premiu acordat de Uniunea Artiștilor Plastici.

Lucrările lui Vasile Cojocaru au fost remarcate la multe expoziții internaționale, iar numeroase dintre aceste opere sunt acum prezente în colecții private din România, Anglia, Canada, Federația Rusă, Franța, Germania, Iugoslavia, Mongolia, Portugalia, Republica Moldova, România, Spania, SUA, Turcia.

Autoare: Ana-Maria Sîrcu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente