Pe 24 februarie, Alisa, elevă în clasa întâi, a văzut pe geam trei sfere de foc. „Zbura un avion. Și când sferele au aterizat a fost o explozie foarte puternică.” Imediat după explozii, Vlada, mama fetiței, a primit un mesaj de la șefa sa: „Fetelor, astăzi nu ieșim la serviciu. Fugiți și salvați-vă viețile”.
Pe Alexandr cu Vlada și fiica lor Alisa, alături de cățelușa Juja, i-am găsit la Nisporeni, unde sunt găzduiți de Ion Iancu, un moldovean care a mobilizat mai mulți cetățeni pentru a le găsi o cazare, a le asigura cu alimente și a le ajuta la perfectarea actelor. „Pe Ion ni l-au trimis cerurile în cale.”
S-au oprit aici pentru ca Sașa, cum este numit Alexandr în familie, să-și completeze setul de acte și să plece în Portugalia, unde este așteptată de fiica cea mai mare a Vladei. Totuși, nu renunță la visul de a reveni la Harkiv, ca să-l reconstruiască „de la zero”.
„Erau trei sfere de foc. Și când au aterizat a fost o explozie foarte puternică”
Cu vreo două luni înaintea războiului, Vlada a fost îndemnată de rudele de peste hotare să-și pregătească valiza de urgență pentru că se va începe războiul. Dormea rău, se gândea dacă e adevărat. „Nimeni nu credea. Am mers liniștiți la lucru până în ultima zi”, spune Vlada.
Cei trei s-au dus la cea mai apropiată stație de metrou, unde se ascundeau mai multe persoane. Altele își urcau lucrurile în mașini și plecau. Panica i-a paralizat. Nu știau ce să facă în acel haos. Pe strada de lângă metro mergeau șapte tancuri, unul după altul. „Erau fără însemne, nici ucrainești, nici rusești. Mergeau în direcția unei școli militare din oraș”, spune Sașa.
Șoferii din preajma stației de metro refuzau să-i ducă. Doar un șofer de taxi a acceptat să meargă cu familia lor la Cernăuți, în schimbul la 22 grivne per kilometru. „Ne-a spus că acest preț este unul «dumnezeiesc»”, își amintesc Sașa și Vlada. Era vorba de circa o mie de kilometri. Deci le trebuiau 22 mii de grivne, iar ei aveau doar o mie. Fiica cea mai mare a Vladei, care se află în Portugalia, a împrumutat banii și i-a transferat pe cardul șoferului. Abia atunci au putut porni la drum.
Înainte de plecare, au reușit doar să le lase multă mâncare și apă celor trei pisici ale lor – Milka, Albina și Kira. Pisicile au rămas acasă, nu au putut să le ia cu ei. „Ne-am gândit că vom trimite vecinilor cheile de la apartament prin poșta rapidă. Dar așa și nu am reușit”, spune femeia întristată.
„Ne-am pornit la Cernăuți, dar nu am mai ajuns”
Cu o valiză în care și-au aruncat niște haine și documentele, cei trei, împreună cu cățelușa lor Juja și șobolanul Stepan, au urcat în taxi pentru a merge la Cernăuți, ca să treacă hotarul. Cât mai departe de război.
O bună bucată de traseu au parcurs-o în liniște. „O singură dată un avion de luptă a trecut deasupra noastră”, povestește Vlada. Totuși, când au ajuns în regiunea Hmelnițki, șoferul le-a spus nervos că podul din față a fost bombardat și trebuie să facă un ocol. Atunci Sașa a decis să devieze de la traseu și să meargă spre localitatea Berdîciv, regiunea Jîtomîr, unde locuia sora lui. Acolo au stat două zile. Știau că alte orașe sunt bombardate, dar erau deciși să meargă până la hotar. Au încercat să caute și căi pentru a ajunge la punctul de trecere Moghilev-Podolsk. Taximetriștii nu voiau să-i ia din cauza cățelușei. „Atunci iarăși fiică mea din Portugalia a găsit un taximetrist care, contra 10 mii de grivne, ne-a adus la hotarul cu Moldova”, spune Vlada. La Berdicev, s-au despărțit de șobolanul Stepan.
„Aici parcă ne-am cufundat într-o altă lume”
„Când am ajuns aici parcă era o altă lume”, spune Vlada. Credea că, după ce vor trece hotarul, vor dormi „undeva pe niște bănci” și se vor înveli cu cele două plapume pe care le-au luat. „Dar după ce s-au apropiat voluntarii, am fost înconjurați de căldură. La început Șașa era încordat că oamenii se apropie și le propun ajutor”, spune zâmbind Vlada. Voluntarii i-au transportat fără plată și i-au cazat la un hotel din Corjeuți, unde au stat două nopți.
Sașa s-a născut la Nisporeni, dar de la doi ani s-a mutat cu mama sa în Ucraina. A venit aici pentru a-și căuta rudele și să-și facă pașaport moldovenesc. Aici, familia, absolut întâmplător, după cum spun ei, l-au întâlnit pe Ion Iancu. „El este îngerul nostru păzitor. Când s-a apropiat de noi și ne-a propus să mergem la el acasă, Sașa la început se uita suspect la el, spunându-i că nu avem bani”, își aduce aminte femeia cu un început de zâmbet. „Nu am încredere în oameni, la noi în Ucraina nu am văzut așa ceva”, explică Sașa.
Ion a mers cu ei la Corjeuți cu automobilul său, le-a luat bagajele, le-a găsit un apartament și i-a cazat. Apoi au mers la medicul veterinar, unde i-au făcut pașaport cățelușei Juja, iar veterinarul a refuzat să ia bani. „Nu trebuie. Este aportul meu mic în viitorul vostru fericit. Noi iubim Ucraina. Am prieteni și la Harkiv, și la Odesa”, le-a spus el. La secția de pașapoarte, o femeie le-a dat un plic cu 60 de euro. „Mi-a spus că acolo-s 20 de euro pentru fiecare. Am încercat să refuz, dar mi-a zis că vrea să facă un bine”, spune emoționată Vlada.
În timp ce maturii se ocupă de perfectarea actelor, mica Alisa încet-încet revine la activitățile obișnuite unui copil pe timp de pace. Se joacă cu Juja, colorează cărțile aduse pentru ea de locuitorii din Nisporeni și desenează. Pe masa din apartamentul unde au fost cazați stau trei desene ale copilei. A desenat cum, deasupra unui bloc înalt, zboară un avion, în alt desen – alături de metrou se văd două tancuri verzi. Pe cel de-al treilea desen sunt desenați toți membrii familiei în mașina de taxi care merge de-a lungul unei străzi.
„I-am povestit fetei din Portugalia cum trăim aici, la Nisporeni, cum oamenii se poartă cu noi. Iar ea îmi zice: Mama n-am înțeles, tu ce nu mai vii la mine? Vrei să rămâi acolo? Poate aș rămâne, dacă aș avea un colțișor al meu și un loc de muncă. Mie îmi place așa viață liniștită, aici nu este ritmul alert al orașului, e o ecologie bună”, mai spune Vlada.
În final cei trei spun că își văd viitorul fericit. „Ne vom ruga pentru aceasta. Ca să fie pace pe pământ. Și ca acest război să nu meargă mai departe”, spune Vlada. Iar Sașa adaugă că acum vor merge spre Portugalia, dar că intenționează să revină la Harkiv „atunci când totul se va sfârși”. „Și atunci vom reface Harkivul de la zero”, spune el ferm.
