Donațiile bănești din extern încă nu au ajuns. Cum va face față Moldova numărului mare de refugiați

Chiar de la începutul războiului în Ucraina, Guvernul Republicii Moldova a lansat un cont bancar pentru colectare de fonduri necesare gestionării fluxului de refugiați ucraineni. Astăzi, în cont s-au adunat circa 34,4 milioane de lei, în această sumă fiind incluse și donațiile venite în valută străină (EUR și USD). Acești bani vor fi gestionați de Cancelaria de Stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și autoritățile publice locale pentru a acoperi cheltuielile ce țin nemijlocit de transportul, alimentația și cazarea refugiaților.  

Potrivit calculelor preliminare, cheltuielile zilnice pentru un refugiat ajung la circa 25 EUR. Această sumă acoperă transportul, cazarea și alimentația. Potrivit lui Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale, astăzi în adăposturi de urgență și centre de plasament se află aproximativ 8200 de refugiați. Costurile pentru întreținerea acestora ajung deci la 205.000 EUR, echivalentul a peste 4 milioane de lei sau a opta parte din suma acumulată în prezent în conturile deschise de Guvernul RM. 

Grupul de lucru Moldova pentru Pace, care lucrează pe lângă Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul RM și care contribuie la efortul de primire, asistență și acomodare a fluxului de migrare din Ucraina, a creat și ea o campanie de colectare de fonduri. În prezent, pe platformă au fost colectați 51.405 €. Și acești bani vor fi direcționați pentru acoperirea necesităților refugiaților și persoanelor care trec frontiera pe timp de război (corturi, wc-uri, power bank, ceai, apă potabilă, saci de dormit, saltele, mâncare pentru copii etc.). O parte din acești bani acoperă și necesitățile de funcționare a grupului de voluntari „Moldova pentru pace” (cheltuieli de combustibil pentru deplasarea spre frontieră etc.), nu și remunerarea voluntarilor.  

Citește și: Cum voluntarii din Moldova încearcă să creeze un mediu sigur pentru refugiații din Ucraina 

Pentru a ajuta Moldova să gestioneze fluxul de refugiați, mai multe țări au venit cu donații bănești: 

  • 28 februarie. Lituania oferă 750.000 €. 
  • 3 martie. UE oferă 5 milioane €.  
  • 3 martie. UE oferă 15 milioane € Guvernului Republicii Moldova și 5 milioane € – sub formă de ajutor umanitar.  
  • 4 martie. ONU acordă sprijin financiar direct refugiaților din Ucraina, aflați pe teritoriul Republicii Moldova și planifică extinderea echipei locale a ICNUR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) pentru a spori sprijinul oferit Guvernului în gestionarea crizei umanitare.  

Potrivit estimărilor actuale prezentate în Planul Regional de Răspuns pentru Refugiați elaborat de agențiile UN, până în iulie 2022, se așteaptă că în Moldova se vor refugia circa 100.000 de persoane din Ucraina. Necesitățile financiare ale acestora sunt estimate la 121.167.000 USD pentru perioada martie-august 2022. 

* Statele Unite oferă anual aproape 2 miliarde de dolari Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, care este implicat activ în gestionarea situației acum. 

Citește și: Conturi bancare, campanii de crowdfunding și ONG-uri. Unde poți ajuta financiar Ucraina

Astfel, Guvernul Republicii Moldova urmează eventual să primească 20.750.000 de euro. Totuși, niciuna dintre aceste donații bănești nu au ajuns deocamdată în țara noastră, potrivit Stelei Jemna, șefa cabinetului prim-ministrei Gavrilița. În ceea ce privește utilizarea și distribuția acestor fonduri, deocamdată încă se lucrează la un plan în acest sens. 

Ajutor umanitar 

Pe lângă ajutorul financiar, mai multe organizații și state ale lumii au venit cu sprijin sub formă de produse alimentare și nealimentare destinate refugiaților. 

  • Austria – corturi gonflabile, seturi de igienă, saci de dormit, perne, paturi de tabără;
  • Belgia – generatoare, corturi, kit-uri pentru igienă personală;  
  • Croația – corturi, paturi, pături, măști chirurgicale, mănuși din latex și 5 generatoare (în valoare de 240.000 de euro);
  • Danemarca – 7 ambulanțe de tip B și C conform standardelor UE;
  • Franța – 40 de tone de corturi, paturi de campanie, saltele gonflabile, perne gonflabile, fețe de pernă, huse de saltea, pături termice, saci de dormit, chituri sanitare, măști chirurgicale (în valoare de 300.000 EUR);
  • Finlanda – 293 conturi pentru timp de iarnă cu încălzitoare pentru adăpost de urgență, 1 bucătărie de câmp, 10 corturi pentru multiple utilizări, 2 corturi pentru baie;
  • Regatul Țărilor de Jos – corturi, paturi și saci de dormit, pături, perne, seturi de lenjerie de pat și de igienă personală;
  • Grecia – corturi multifuncționale MPT II, pături și perne;
  • Suedia – 10 corturi, un generator de electricitate, sisteme de iluminare și încălzire, precum și 2 experți pentru situații excepționale;
  • Germania – saltele, plăpumi și perne; 
  • România – 7 tone de produse alimentare, îmbrăcăminte, scutece, lapte praf și alte produse solicitate; 
  • Grecia – 30 de corturi multifuncționale, 2.500 de pături și 1.000 de perne; 
  • Croația – 5 generatoare, 10 corturi, 100 de paturi, 1.000 de pături, sute de mii de măști chirurgicale, ochelari și mănuși din latex (în valoare de 240 de mii de euro); 
  • Franța – corturi, paturi, saci de dormit și produse de primă necesitate; 
  • Ambasada SUA – apă îmbuteliată, corturi și alte consumabile esențiale (în valoare de aproximativ 10.000 USD); 
  • Turcia50 de saci de dormit, 70 de seturi de lenjerie de pat și 70 de plăpumi.
  • Agenția ONU pentru Refugiați – bunuri necesare pentru dotarea centrelor de cazare temporară, corturi de familie, bunuri de primă necesitate, pături, perne, paturi și pachete alimentare (în valoare de 750.000 EUR); 
  • UE – 40 tone de ajutor umanitar prin mecanismul european de protecție civilă. 
  • Organizație Mondială a Sănătății – o tonă de medicamente esențiale și produse medicale: kituri de urgență cu medicamente de primă necesitate și pentru bolile netransmisibile. 

De asemenea, pe lângă statele și organizațiile enumerate mai sus, mai multe persoane fizice și juridice, organizații neguvernamentale din țară și de peste hotare contribuie atât financiar, cât și sub formă de ajutor umanitar și servicii pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.