Un microbuz cu cinci moldoveni, implicat într-un accident în România. Trei persoane au fost spitalizate 

imaagine
Foto: monitorulsv.ro

Un microbuz în care se aflau cinci moldoveni s-a lovit violent de un autotren în România. Accidentul a avut loc într-o curbă extrem de periculoasă, în localitatea Mestecăniș. În urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital. 

Potrivit presei din Romania, microbuzul este înmatriculat în Republica Moldova, iar șoferul și pasagerii sunt moldoveni.

Conform primelor informații, într-o succesiune de curbe, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit autotrenul care se deplasa din sens opus.

Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că două dintre cele cinci persoane din microbuz sunt încarcerate. Persoanele erau conștiente, dar cu traumatisme. Unul dintre răniți avea leziuni grave.

Pompierii militari au intervenit la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente