Comisia Europeană va face propuneri pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia. Germania: Importurile din Rusia sunt esențiale

Comisia Europeană urmează să înainteze, mâine, mai multe propuneri pentru ca statele membre ale Uniunii Europene „să scape cât mai repede de dependența energetică față de Rusia”, a anunțat Ursula von der Leyen, luni. În ciuda anunțului șefei CE, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a atras atenția că importurile energetice din Rusia sunt „esențiale pentru viața cotidiană a cetățenilor europeni”, transmite digi24.ro.

Foto: Profimedia Images

„Trebuie să scăpăm de dependența de gazul, petrolul și cărbunele din Rusia”, a declarat Ursula von der Leyen la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri cu premierul italian Mario Draghi, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Planurile de a pune capăt dependenței de Rusia în ce privește importurile energetice vin în condițiile războiului de agresiune pe care Putin îl duce împotriva Ucrainei de aproape două săptămâni. Există îngrijorări că Moscova ar putea tăia alimentarea ca reacție la sancțiunile impuse Rusiei de UE pentru invadarea Ucrainei. UE importă marea majoritate a gazului natural pe care îl consumă, iar în 2019 Rusia asigura 41% din importurile blocului european. În acel an, peste un sfert din importurile de țiței ale UE (27%) și aproape jumătate din importurile de cărbune și carburant (47%) proveneau din Rusia.

Von der Leyen a spus că planul Comisiei Europene implică îmbunătățirea eficienței energetice a UE, sporirea investițiilor în producția de energie regenerabilă și schimbarea surselor de energie ale UE cu „furnizori mai de încredere”.

Propunerea urmărește să elimine dependența de petrolul și gazul din Rusia, nu doar să o reducă, a explicat, ulterior, presei purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.

UE și SUA colaborau încă de dinainte de invazia rusă din Ucraina pentru a garanta furnizări sigure de energie, o alternativă fiind gazul natural lichefiat. SUA sunt deja cel mai mare furnizor de gaz natural lichefiat pentru UE, iar Qatarul a fost identificat de asemenea ca o opțiune.

Înaintea întâlnirii cu șefa CE, premierul italian Mario Draghi a făcut apel la țările membre ale UE să acționeze rapid cu sancțiuni împotriva unor persoane și companii din Rusia în urma atacului asupra Ucrainei. „Acum trebuie să acționăm cu toții rapid în legătură cu asta”, a afirmat el.

Într-o declarație separată după întâlnirea cu Ursula von der Leyen, Draghi a spus că Italia, Franța și Germania implementează rapid sancțiunile împotriva oligarhilor ruși, în timp ce „alții o fac mai puțin”. El nu a oferit detalii.

„Nu excludem noi sancțiuni, dar nu am discutat asta” cu șefa CE, a precizat Draghi.

Pe de altă parte, într-o declarație transmisă presei și citată de AFP, cancelarul german, Olaf Scholz, atrage atenția că importurile de energie fosilă din Rusia sunt „esențiale viața cotidiană a cetățenilor europeni” și că aprovizionarea continentului nu poate fi asigurată altfel în acest moment.

În contextul discuțiilor dintre SUA și UE privind potențiale sancțiuni asupra sectorului energetic rus, Scholz a precizat că „aprovizionarea Europei cu energie pentru producția de căldură, mobilitate, electricitate și industrie nu poate fi asigurată altfel pentru moment”.


Pub