Farhat a fugit din războiul din țara lui și s-a stabilit în Ucraina. Peste 20 de ani, Farhat fuge iarăși de război, de data asta, din țara care i-a devenit a doua casă.
În camera 51 a căminului nr. 16 unde stau, în mod obișnuit, studenții la medicină, sunt cazați trei cetățeni azeri fugiți de războiul din Ucraina. Au ajuns cu patru zile în urmă în Moldova. În aceste zile au reușit să trimită femeile din familie și copiii spre București și apoi cu avionul în Azerbaidjan. Urmează să mai ajute câteva rude și vrea să se întoarcă în Odesa.
Etajul 6 pe care locuiesc refugiații din Ucraina
Farhat abia urcase în mașină, când auzise o bubuitură puternică și observase cum se cutremură acoperișul. Casa familiei lui se află la 150 metri distanță de liman, la malul căruia trupele rusești tocmai aruncaseră două proiectile.
Proiectil – corp metalic exploziv de formă cilindrică-ogivală, aruncat în spațiu de o armă de foc sau lăsat să cadă asupra unei ținte, pentru a exploda și a o distruge.
Impactul proiectilelor au creat o undă de șoc. Perturbațiile puternice au doborât-o pe soacra lui la pământ. Vecinul a deschis portița și le-a zis: „Se împușcă!”. Femeile și copiii s-au speriat. Au înțeles imediat că trebuie să plece. Bărbatul de 55 de ani nu voia să părăsească casa, micul business pe care îl avea și viața construită în ultimii 20 de ani în acel loc. Nu voia să plece, pentru că deja fugise o dată de război. „Poate fac o greșeală dacă nu mă duc? Dacă se întâmplă ceva cu ei, eu asta nu-mi voi ierta niciodată. Mai bine îi scot din țară și mă întorc la Odesa”, și-a promis Farhat.
Așa că au pornit la drum cu două mașini și 13 oameni. Într-o mașină era el, soția și cei patru copii. În cealaltă mașină erau bunicii și alte rude. A ajuns în Republica Moldova și a rămas uimit de bunătatea oamenilor. „Despre Moldova mereu auzeam de rău, nu am auzit niciodată de bine”, recunoaște el. Au fost serviți la frontieră cu ceai, cu prăjituri, apoi cineva s-a oferit să ducă rudele gratis până la Chișinău. La cămin, unde sunt adăpostiți acum, sunt hrăniți de trei ori pe zi și sunt mulțumiți de ce au primit. „Într-o dimineață eram pregătiți cu familia să ne ducem la ambasadă și un tânăr a bătut la fereastra mașinii. «Veniți din Ucraina?» Și eu i-am spus că da. El scoate bani din buzunar și îi dă fiicei mele niște euro. Eu îi zic «Nu, nu, mulțumesc. Noi avem bani.» Oricum i-a dat bani copilului meu”, povestește Farhat emoționat de gest. „Niciodată până la sfârșitul vieții mele nu voi putea spune niciodată de rău despre Moldova. Pentru că eu nu am văzut răutate…”
„Puteau să împuște chiar peste satul nostru”
Farhat Sadigov a părăsit casa din Azerbaidjan cu mai mult de 20 de ani, din cauza războiului din Karabahul de Munte. Abia își formase familia într-un sătuc aflat la o distanță de aproximativ 50 de km de punctul fierbinte al conflictului. „Puteau să împuște chiar peste satul nostru”, concretizează fiul Ali. „Nu era electricitate, nu erau drumuri. Trăiam foarte greu atunci”, adaugă tatăl băiatului.
Karabahul de Munte este o regiune din Caucazul de Sud în care majoritatea populației sunt etnici armeni. Teritoriul este parte a Azerbaidjanului, care de facto nu deține controlul asupra regiunii din anul 1991. Războiul a început în 1988 când regiunea a votat pentru unificarea cu Armenia. Conflictul a durat până în 1994, când au fost duse tratative de OSCE Minsk asupra regiunii disputate între Armenia și Azerbaidjan.
De-a lungul timpului, violențele au continuat. Cea mai recentă izbucnire de violențe a fost în toamna 2020, soldată cu victime, numărul cărora nu se cunoaște. Se estimează că numărul deceselor, de partea armeană, ajung la patru mii, conform autorităților Armeniei.
Ali, fiul lui Farhat, are 20 de ani și învață de tehnic dentar și își dorește foarte mult să se întoarcă în Odesa. Un moș de-al lui a organizat o brigadă de azeri și e gata să se alăture apărării Ucrainei. „Se vorbește că navele rusești vor înconjura Odesa și în curând urmează să iasă”, spune Ali, menționând că în brigadă sunt deja în jur de 70 de bărbați azeri și urmează să se mai alăture și alții ca să ajute cu ce pot. „Știți, acest război a unit toată Ucraina”, spune Ali, „Ucraina este a doua noastră casă”.
Fotografii de Ecaterina Buruiană
