În sala de la parterul Guvernului, telefoanele sună constant, ecranele laptopurilor nu ajung niciodată pe standby, într-un colț al sălii are loc o ședință de planificare logistică, cineva are un apel pe Zoom cu partenerii și donatorii, altcineva în sfârșit a apucat să ia un biscuit și să-și facă o cafea. Toată lumea e obosită, cu ochii roșii de nesomn, dar încă mai are multă energie și este dedicată în a contribui la crearea unui loc sigur pentru refugiații din Ucraina.
„E ca un fel de forfotă continuă doar ca să nu citești știri. Pentru că ajungi acasă uneori și nu mai ai timp de știri și asta cumva cred că ajută. E un fel de solidaritate și susținere reciprocă”, spune Vlada Ciobanu, voluntară responsabilă de comunicare și colectare de fonduri.
Grupul de voluntari a început să se formeze chiar din prima zi de război. A fost creată o pagină pe Facebook, unde imediat au început să curgă mesaje de tot felul: „ofer cazare”, „vreau să ajut”, „vreau să mă implic”, „unde pot duce produse?”, „am mașină și pot merge la vamă”. La scurt timp, și autoritățile centrale au început să solicite sprijinul voluntarilor. Acum lucrează toți împreună, coordonează activitățile și încearcă să găsească soluții pentru cele mai complicate probleme.
Este nevoie de cazare pentru 10, 200 sau 800 de persoane? Trebuie transport la vamă? Cineva vrea să aducă 3 tone de mere și nu știe unde le poate livra? E nevoie de medicamente sau de toalete mobile? Toate acestea necesită răspunsuri și acțiuni prompte. Plăpumi, cearșafuri, scutece, produse de igienă sau alimentare, haine – oamenii aduc de toate, iar cineva trebuie să găsească rapid și modurile de a le livra la cei care au nevoie de ele.
Uneori această colaborare este anevoioasă, implică multă birocrație și poate fi greu să obții răspunsuri la timp. „Republica Moldova niciodată nu s-a confruntat cu un flux atât de mare de refugiați și, probabil pentru că nu s-a gândit că se poate confrunta, nu a elaborat niciun mecanism. Din lipsa acestui mecanism pe care ar fi trebuit să-l aibă statul, noi, voluntarii, am intervenit și am încercat să ajutăm din mers practic pentru rezolvarea spontană, pe loc, a problemelor”, consideră Ecaterina Luțișina, voluntară responsabilă de cazarea refugiaților.
Ana Maria Popa, una din inițiatorii grupului Ajutor ucraineni în Moldova / SOS Українці Молдовa, spune că cel mai greu este să găsești timp și să ai mintea clară pentru a organiza niște procese, însă lucrurile totuși se întâmplă cumva organic. Fiecare este gata să intervină și să ajute, să preia mai multe responsabilități și să acționeze imediat atunci când este nevoie. Dificultățile cele mai mari apar atunci când este nevoie de a caza familii numeroase, persoane cu necesități speciale, pentru care trebuiesc identificate soluții alternative.
Bunuri și donații
Voluntarii încearcă să facă față fluxului mare de solicitări atât de cazare, cât și de produse de tot felul. „Pentru mine a fost un șoc și o panică când eu am aflat că atât mamele care sunt acum în Ucraina, cât și cele refugiate la noi pierd laptele din cauza stresului. Noi încercăm să suplinim o necesitate enormă de lapte praf, pentru care cererea este mare, iar stocurile se micșorează”, ne spune Steliana, voluntara responsabilă de distribuția bunurilor de la centrele de donații.
Pentru colectarea donațiilor au fost create mai multe centre în toate regiunile din Chișinău, iar voluntarii redirecționează bunurile la adresa unde se află refugiații. A fost deja stabilit și un sistem de procesare și monitorizare a donațiilor, șoferii voluntari preiau comanda doar conform unui cod unic.
Voluntarii de la centrele de colectare fac și inventarierea – bunurile donate și bunurile distribuite. Tot ceea ce rămâne este transportat la depozitul de la Vatra, de unde sunt redistribuite către centrele de plasament unde este cazat un număr mai mare de 50 refugiați.
Atunci când vor să doneze bunuri, dar nu știu de ce anume ar fi nevoie, oamenii sunt îndemnați să se pună în poziția refugiaților, să se întrebe de ce ar avea cea mai mare nevoie în cazul în care s-ar trezi peste noapte că au strâns bagajele în grabă și au fugit. Steliana ține să menționeze că „acești oameni nu sunt nevoiași, acești oameni au nevoie. Ei nu au ales să ajungă în această situație”.
De altă parte lucrează voluntara Cristina Sîrbu, care încearcă să identifice producători și să negocieze prețuri pentru produsele necesare refugiaților, intermediind astfel procesul de achiziții pentru organizațiile neguvernamentale cu care colaborează, cum ar fi Caritas, World Children’s Fund, Polish Solidarity Fund, Lifting hands, Peace Corps și altele.
Una din problemele cu care se confruntă acum este identificarea unui producător de saltele în Vest, deoarece producătorul din Moldova cu care a colaborat până acum nu mai are poliuretan, materie primă importată de obicei din Rusia și Ucraina.
De asemenea, Cristina trebuie să găsească soluții și pentru necesitățile grupurilor de voluntari – telefoane, laptopuri, conexiune mobilă și internet, pentru buna desfășurare a activităților.
Mesajele de ură
Cel mai greu pentru echipa de comunicare este să gestioneze mesajele de ură pe rețelele de socializare, care apar tot mai des. „Chiar dacă există anumite nemulțumiri atât din partea celor din Ucraina, cât și din partea celor de la noi, este o societate foarte diversă, noi suntem foarte diverși, noi acționăm foarte diferit în condiții de stres”, consideră Vlada Ciobanu.
