Căminul nr. 16 în care sunt cazați studenții la medicină servește astăzi ca adăpost temporar pentru refugiații fugiți de războiul din Ucraina. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a anunțat duminică, 27 februarie, că au cazat 60 de studenți din Tunisia și Maroc, care își fac studiile la Universitatea de Medicină și la Universitatea Tehnică din Odesa, Ucraina.
Peste două zile de la începerea războiului, studenții au părăsit căminul și au plecat în țările lor de origine. În locul lor au continuat să vină alți oameni: azeri, sirieni, vietnamezi și alții.
Capacitatea de găzduire a refugiaților este de 100 de persoane. Și aproape toate locurile sunt ocupate. Ștefan, administratorul căminului, vorbește cu un voluntar la telefon și-i spune că nu mai poate primi pe nimeni, pentru că urmează să ajungă în curând alți oameni.
În camera 85 stau Hiong, 23 de ani, sora ei mai mică Fung și mama lor. Au venit din Odesa câteva zile în urmă cu un autocar închiriat. Acolo a rămas tatăl lor. „Eu știu ce fac. Dacă va fi nevoie de mine, voi merge la război”, au auzit fetele de la el.
Părinții lui Hiong au fugit de consecințele războiul din Vietnam care a început în ‘61 și a durat 14 ani. Întâi au stat la Moscova, apoi s-au mutat în Ucraina. „După război a fost mult haos. Toți încercau să plece din țară pentru o viață mai bună”, povestește Hiong. Astăzi, au fost nevoiți să fugă și de al doilea război din viața lor – cel din Ucraina. „Noi, fiicele, înțelegem ce este asta război. Părinții noștri simt asta”, spune Hiong, menționând că tatăl lor știe, pe propria piele, consecințele războiului din Vietnam. El este instruit militar și a fost în armată aproape 5 ani
„Mamei mele îi este foarte frică. Îi este frică pentru viitorul pe care îl putem avea”, spune Hiong.
Războiul din Vietnam a avut loc între 1961 și 1975. A fost purtat între Vietnamul de Nord care a fost sprijinit de China și URSS și Vietnamul de Sud, sprijinit de Statele Unite ale Americii. Acestea încercau să împiedice răspândirea comunismului în ţările fragile din Asia, care deveniseră recent independente.
Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Vietnamului de Sud. Țara a fost unificată sub conducerea comunistă, potrivit ZF.ro.
Familia trăia în Odesa. Hiong nu voia să plece de acasă, dar au convins-o și a renunțat la orașul ei mult iubit, la plimbările pe străzile lui, la cafeaua savurată pe malul mării. Conștientizează în aceste momente cât de bine a trăit înainte de război. „Noi înainte mereu ne plângeam pe viața noastră. Că sunt niște probleme la lucru, în relații”, povestește Hiong. Acum și-ar dori să aibă acele probleme, în locul războiului. „Pe noi ne-au atacat, inițial, emoțional, apoi fizic.”
„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina nu este normal. Nu este normal din punct de vedere uman că cineva omoară pe altcineva. Este secolul XXI, ce fel de război? De ce nu se poate de oprit asta, de așezat la masă și de vorbit normal? De ce?”, se întreabă Hiong.
Iar Instagram i-a pus sare pe rană zilele acestea. I-a arătat fotografiile de anul trecut când a fost la muzeul de artă din Odessa. I-a arătat că doi ani în urmă călătorea din propria ei dorință, nu fiind forțată. A plâns foarte mult. Lui Hiong începe să-i tremure vocea. „Îmi era foarte dureros…”
Își amintește că în curând este 8 martie, o sărbătoare foarte dragă ei. Și-ar fi dorit de 8 martie să fie în Odesa, să sărbătorească împreună cu prietenii și cu familia. „Evident că nu se va întâmpla asta”, comentează tânăra de 23 de ani.
Cel mai mult acum își dorește ca războiul să se oprească, să ia autobuzul și să se întoarcă acasă, în Odesa. Chiar dacă originile ei sunt vietnameze, Hiong se simte ucraineană și ține mult la țara ei.
Fotografii de Ecaterina Buruiană
