Statul cipriot este o insulă divizată și are pe teritoriul său trupe și nave turcești și britanice. După multe conflicte interne și implicarea în interesele sale atât a Marii Britaniei, Turciei și a Greciei, totuși, Cipru a reușit să ajungă în Uniunea Europeană. Cum a fost acest lucru posibil și dacă ar putea să facă același lucru și Moldova, vrem să aflăm urmărind parcursul de aderare la UE al Ciprului.
Scurt istoric al Ciprului
Cipru este o țară insulară în Marea Mediterană, membră a Uniunii Europene, situată la sud de Turcia, la vest de Siria și Liban, la nord-vest de Israel și Fâșia Gaza, la nord de Egipt și la est de Grecia.
Încă din 1878, Ciprul a fost plasat sub administrația britanică. În 1950, Turcia începe să creeze în partea de nord a insulei un nou stat turc, pretinzând că Ciprul ar fi fost o „extensie a Anatoliei”. Majoritatea ciprioților greci și biserica ortodoxă se opun și vor unirea cu Grecia. Au început violențe naționaliste. Cu toate acestea, în 1960, Ciprul obține independența. Iar violențele și conflictele dintre ciprioții greci și ciprioții turci continuă. În cele din urmă, în 1983, la nordul insulei este creată Republica Turcă a Ciprului de Nord, care ocupă 36% din suprafața insulei. Aceasta este recunoscută doar de Turcia, în timp ce comunitatea internațională consideră că partea de nord a insulei este teritoriu al Republicii Cipru sub ocupație de către forțele armate turcești. În același timp, Marea Britanie menține două baze militare în Cipru, aceasta fiind una dintre condițiile de bază pentru care Cipru ar fi putut deveni o țară independentă.
Au urmat mulți ani de negocieri, solicitări, întruniri și multă muncă depusă de autoritățile cipriote pentru a putea deveni membrii Uniunii Europene.
Drumul spre Uniunea Europeană
La 3 iulie 1990, Republica Cipru a depus o cerere de aderare la Comunitatea Economică Europeană (CEE) de atunci. Iar în 1993, trimite o scrisoare de motivare pentru a deveni membră UE, în care se spune: „…poziția geografică a Ciprului a situat insula chiar la izvorul culturii și civilizației europene, intensitatea influenței europene reieșită în valorile împărtășite de poporul Cipru și în conduita culturală, politică, economică și viața socială a cetățenilor săi, bogăția contactelor sale de orice fel cu Comunitatea, toate acestea conferă Ciprului, dincolo de orice îndoială, identitatea și caracterul său european și îi confirmă vocația de a face parte din Comunitate”.
Ulterior, Comisia Europeană a emis un aviz prin care a recunoscut identitatea și caracterul european al insulei. De asemenea, avizul Comisiei a confirmat că Ciprul îndeplinește criteriile de aderare și tot atunci au început discuțiile de fond dintre Cipru și Comisia Europeană care s-au încheiat în 1995.
În acest timp, guvernul Ciprului a înființat 23 de grupuri de lucru, responsabile să se familiarizeze și să armonizeze legislația și să o adapteze cu cea a Uniunii Europene. Șansele Ciprului de a deveni membră UE creșteau și datorită faptului că Uniunea Europeană se pregătea pentru următoarea sa extindere. Totuși, era nevoie de multe negocieri.
La 12 martie 1998, președintele Republicii Cipru a trimis o invitație ciprioților turci de a numi reprezentanți ca membri cu drepturi depline ai echipei de negocieri pentru aderarea Ciprului la UE. Conducerea cipriotă turcă a respins această invitație. Totuși, la 31 martie 1998, au fost lansate negocierile de aderare cu Cipru, Ungaria, Polonia, Cehia, Estonia și Slovenia.
La Consiliul European de la Helsinki, în 1999, se decide că nesoluționarea problemei Ciprului nu ar putea împiedica eforturile insulei de a adera la Uniunea Europeană.
În 2001, Consiliul European a stabilit în mod clar termenul dorit pentru primele aderări. Fiecare pas făcut nu s-a întâmplat fără multe întâlniri, discuții, în care țărilor care voiau să adere la UE li se oferea posibilitatea să oprească acest proces, în cazul în care aveau îndoieli.
Procesul lung și anevoios al negocierilor de aderare a fost finalizat la Consiliul European de la Copenhaga, în decembrie 2002, unde a fost luată decizia de a admite Cipru și celelalte nouă țări candidate (Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Slovacă și Slovenia) în familia Uniunii Europene.
În toată această perioadă, guvernul Ciprului a încercat să fie cât se poate de exemplar, în special pentru că era o țară cu probleme nesoluționate. Au fost făcute grupuri de lucru, s-au făcut modificările necesare la legislație, ca să corespundă cu principiile promovate de Uniunea Europeană. Timp de mai mulți ani, au participat la o serie de întruniri cu Consiliul Europei, în care au vorbit despre dorința lor de aderare și impactul pozitiv pe care are să-l aducă culturii și economiei Uniunii. Iar drept rezultat, la 14 ani de la depunerea cererii, pe 1 mai 2004, Cipru devine membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Însă, la acordul de aderare la UE pentru Cipru este atașat un protocol, care prevede că legislația UE nu se va aplica pe teritoriile care nu sunt controlate de guvernul cipriot. Acest protocol își va pierde forța după soluționarea problemei Ciprului. „Această realizare istorică capătă o semnificație și mai mare dacă este privită în lumina condițiilor speciale din Cipru, a tragediei invaziei și a ocupației turce continue a unei părți a țării și a consecințelor grave ale acesteia. De acum încolo, Cipru are posibilitatea să ofere tuturor cetățenilor săi, inclusiv ciprioților turci, nu numai condiții de pace, dar și mai multă securitate și respectare a drepturilor omului. Uniunea se deschide!”, se arăta într-un mesaj comun al UE.
La 1 ianuarie 2008 a adoptat moneda euro. Iar peste două luni, comunitățile grecești și turcești din Cipru au început să demonteze zidul de pe strada Ledra din capitală. Acest zid a împărțit insula în două părți timp de mulți ani. În prezent, Ciprul se află în proces de aderare la spațiul Schengen.
