Moldova a transmis cererea de aderare la Uniunea Europeană ambasadorului Franței în UE

Moldova UE
Foto: Misiunea Republicii Moldova pe lângă UE

Ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Daniela Morari, a prezentat astăzi cererea de aderare a Republicii Moldova ambasadorului Philippe Léglise-Costa, reprezentantul permanent al Franței pe lângă UE, țară care deține în prezent președinția Consiliului Uniunii Europene.

Vă amintim că, ieri, Maia Sandu a anunțat că Moldova va depune cererea de aderare la UE. Documentul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, de prim-ministra Natalia Gavrilița și de președintele parlamentului, Igor Grosu.

La briefingul de ieri, Maia Sandu a declarat că: „Trebuie să acționăm imediat atunci când ne-o cer circumstanțele și vedem clar oportunitatea de a putea asigura generațiilor viitoare un trai mai sigur și mai bun. Realizarea acestui obiectiv este datoria noastră față de cetățeni. Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în UE. Știm care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm și suntem pregătiți de lucru. Pas cu pas, vom construi viitorul prosper și pașnic al cetățenilor Republicii Moldova. Ne sprijinim pe instituțiile europene care au fost alături de Moldova la bine și la greu în ultimii ani.”

Întregul discurs îl puteți citi aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente