„Menționăm că la începutul lunii februarie, Direcția Inspectare Efectiv a IGP (DIE), a inițiat o anchetă de serviciu în privința a trei angajați ai IP Soroca, care, fiind solicitați la o chemare ar fi aplicat forța fizică asupra unor persoane. Astfel, în cadrul anchetei de serviciu s-a stabilit că polițiștii au încălcat art. 26, alin. (1) lit. a) și lit. n) din Legea nr. 320/2012 cu privirea la activitatea Poliției și statutul polițistului”, se arată în comunicat.
La fel, a fost sancționat disciplinar cu concedierea din funcția publică cu statut special și poliţistul care a fost prins la data de 18 februarie beat la volan.
În urma anchetei de serviciu s-a constatat că polițistul din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru, la 18 februarie curent, a condus mijlocul de transport de marca Skoda în stare de ebrietate alcoolică.
Totodată, cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție Ciocana au fost sancționați pentru că nu au întreprins măsurile necesare în vederea identificării martorilor și acumulării probelor în cazul agresării unei persoane într-un club de noapte de la Ciocana.
Poliția Republicii Moldova neagă că a tăinuit cazul privind angajații care ar fi bătut doi tineri tineri la Soroca. „Informăm că din data de 31 ianuarie, imediat după producerea incidentului, subofițerii vizați în anchetă au fost înlăturați de la exercitarea atribuțiilor de serviciu”, arată comunicatul emis de oamenii legii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!