(video) 17 tone de ajutor umanitar, donate de o comună din România refugiaților ucraineni din Moldova: Alimente, jucării, lapte praf și pături pentru cei ce au fugit din calea războiului

Prima donație din România pentru refugiații ucraineni din Moldova a ajuns, astăzi, la Chișinău. Este vorba despre 17 tone de alimente, scutece, jucării, lapte praf și mâncare pentru copii, îmbrăcăminte, pături, dar și mâncare pentru animale, care au fost donate de o comună de peste Prut ucrainenilor ce au fugit din calea războului și s-au adăpostit pe teritoriul țării noastre.

Foto: Colaj UNIMEDIA

Donația a fost oferită în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentanți ai localităților și centrelor care adăpostesc refugiați, dar și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și primarul comunei Filipeștii de Pădure, din județul Prahova, care a mobilizat lumea să ajute refugiații.

Astfel, refugiații vor beneficia de circa 17 tone de alimente, scutece, jucării, lapte praf și mâncare pentru copii, îmbrăcăminte, pături, dar și mâncare pentru animale. „În 2 zile am reușit să strângem, datorită comunității și investitorilor din zonă, cele 17 tone de ajutoare umanitare. Am vrut ca aceste ajutoare să ajungă direct la refugiați”, a menționat Ciprian Morărescu, primarul comunei Filipeștii de Pădure.

„Felicitări celor din România care s-au mobilizat atât de repede atunci când au văzut că ne confruntăm cu toții cu această teribilă criză a refugiaților. În astfel de momente, este extrem de important să dăm cu toții dovadă de empatie și solidaritate. Acesta este un prim ajutor care vine de la comunitățile locale din România către cele din RM. Această criză evident nu ne-am dorit-o și nu ni se datorează nouă, dar din ea trebuie să ieșim cu toții împreună”, a menționat ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

„România este alături de statele membre ale UE și ale NATO, în condamnarea fermă a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, o agresiune care nu are niciun fel de justificare, o agresiune care nu a fost provocată de nimeni. Este important ca să gestionăm cum se cuvine fluxurile masive de refugiați. România se confruntă, alături de alte state, cu această criză a refugiaților, zilele trecute și în momentul de față, mii de persoane intră în România în calitate de refugiați, nu sunt doar ucraineni, sunt și cetățeni ai altor state. O bună parte din refugiații din Ucraina tranzitează mai departe, în România, deci, asupra noastră sunt presiuni din multiple părți. Însă este extrem de important ca în astfel de situații dificile pentru absolut toată lumea, să dăm în primul rând dovadă de umanitate. Sperăm ca aceste ajutoare să ajungă în mod nemijlocit la cei care și-a lăsat în spate viața, familia și au trebuit să fugă din calea războiului neprovocat de ei și neavând nicio legitimitate”, a mai subliniat diplomatul.






Pub