Moldoveancă din Kyiv: „Femeile ajută cu ce pot, fac ceai, cafea, cocktail Molotov”

Lucia are 48 de ani și s-a născut într-un sat din nordul Moldovei. De 30 de ani locuiește în Kyiv, alături de soțul ei și cei doi copii. După o noapte petrecută în adăpostul antiaerian, toată familia ei s-a evacuat într-un sat la 80 de km de capitala Ucrainei. Am vorbit cu ea să văd cum a fost evacuarea din Kyiv și cum arată o zi din viața ei acum.

Nimeni nu credea

Lucia povestește despre prima zi de război, 24 februarie. „Era o zi obișnuită. Noi eram pregătiți, pentru că nouă ne spuneau că ei (n.red.: trupele ruse) sunt la hotar. Ne-am trezit la 4:00 dimineața, de la sunetul exploziilor. Se auzeau foarte tare rachetele, foarte aproape.”

Apoi au început să sune telefoanele. Lucia povestește că se auzeau tot mai multe explozii, tremurau geamurile apartamentului, iar la televizor au văzut că e război și Rusia atacă Ucraina. EI au fost preîntâmpinați de către autorități de eventualitatea unui război, însă puțini au crezut că se va întâmpla cu adevărat. „Eu tot pregăteam aceste genți pentru urgențe, dar apoi el desfăceam, nu credeam că poate fi așa ceva.” 

„Apoi pur și simplu am stat în casă, până la prânz. Nu puteam face nimic, nici măcar n-am mâncat. Vedeam la televizor cum au început să împuște la Herson, cum aruncau bombe. Loveau doar obiective militare. Fiica mea locuiește în Hmelnițkîi, acolo tot este un obiectiv. Ea mi-a sunat și mi-a spus că împușcă.”

Adăpostul

După prânz familia a primit un mesaj pe telefon din partea autorităților să caute un adăpost antiaerian. „Ne-am gândit să ne ascundem în metrou, dar acolo deja era plin de lume. Am coborât și am stat vreo 24 de ore acolo. Oamenii veneau și plecau. Și noi pe timpul zilei tot mai ieșeam și auzeam cum împușcă. Noaptea în adăpost încercam să dormim, așa, unii peste alții.”

Lucia mai spune că adăpostul era deja bine pregătit, avea o mică bucătărie improvizată și chiar un mic televizor. Noaptea, în timp ce copiii dormeau, au văzut cum este bombardat un bloc nu departe de casa lor. Atunci au decis să plece din Kyiv. „N-aveam combustibil, benzinăriile erau goale. Noroc că soțul avea un pic pus de-o parte. În magazine nu mai era pâine și lapte, doar conserve. Rafturile erau aproape goale.”

Satul

Au ajuns cu greu în sat, cozile la ieșirea din Kyiv erau imense și se temeau să nu fie bombardată coloana de mașini. În sat stau într-o casă, împreună cu altă familie. Multe alte familii din Kyiv s-au adăpostit acolo. 

„Încercăm să nu ne uităm pe geam. Soțul nu e acasă noaptea și ne temem. Dar am dormit îmbrăcați ca să coborâm în beci în caz de ceva. Deja am coborât acolo de câteva ori, pentru că pe noi ne anunță mereu când e un pericol. Prin sms ne anunță, sunt foarte buni la asta. Uneori se aud alarmele.”

Așa arată alarmele antiaeriene

Soțul Luciei s-a înscris ca voluntar în Forțele de Apărare Teritorială sau Teroborona, în ucraineană. „Acolo sunt toți oamenii, voluntarii, bărbați, femei. Femeile ajută cu ce pot, fac ceai, cafea, cocktail Molotov”, povestește Lucia. „Soțul în fiecare noapte iese și fac cu rândul. El nu poate să stea într-o parte.” 

În timpul zilei Lucia vorbește la telefon cu rudele și prietenii rămași în oraș. „Socrii mei au rămas în Kyiv. Ea e din Rusia și la început chiar ne certam. Noi le spuneam că dau bombe și ea nu credea. Îmi spunea să închid televizorul, că sunt zombată, iar eu îi spuneam că aud bombele și văd împușcături în fața ochilor. Acum și ea spune se aud multe bombe, explozii  și se teme foarte tare. Noi îi sunăm și ei plâng. Nu au vrut să plece, nu au cum, în adăpost am dormit așezați, nu e loc pentru oameni în vârstă. Așa că au rămas în apartament.”  

„Soțul are multe rude în Rusia, ne sunăm și ei cred că au venit să ne salveze. Iar la noi aici oamenii ies cu mâinile goale să oprească tancurile. Iar în tancuri sunt copii sărmani, care au câte 19 ani și sunt carne de tun.” 

 

Președintele

„Avem noroc cu președintele. Eu am votat pentru Zelenski și mă mândresc cu asta. A îmbătrânit, se vede, și ne este jale de el. El a luat țara asta goală, săracă și nefericită. Noi mereu călătorim prin Ucraina și vedem câte a făcut. A făcut foarte multe! A făcut drumuri, când mergeam mai înainte la fiica noastră, era un drum stricat, de pietre, acum nici nu ne dăm seama când am ajuns. Chiar pe 18 februarie am fost, am mers ca în Europa!” 

Desigur că ne vom întoarce acasă

Lucia spune că nu se gândesc să plece acum din țară. „Deocamdată stăm aici, aproape că ne-am obișnuit deja. Azi am copt turte moldovenești, pentru că nu avem pâine. Eu le spun copiilor: «mâncăm ca la război, fiecare câte o bucățică mică». Iată azi au deschis magazinul, dar se cumpără totul foarte repede și nici nu sunt multe produse. Dar oamenii din sat ne-au adus produse și ne ajută foarte mult.” 

„Dar ce rost are să plecăm? Oricum vom reveni. Da, desigur, acum e strașnic să ne gândim la ce o să revenim. Oamenii ne trimit fotografii, vedem că blocurile și apartamentele noastre încă sunt acolo. Desigur că ne vom întoarce acasă. Dar ce să facem cu școala, cu lucrul? Noi tocmai trebuia să ne mutăm în apartamentul nou, pe care l-am construit. Sper ca zilele astea se va rezolva totul.” 

Noi foarte bine trăiam

„Noi nu avem nevoie să fim salvați, noi trăiam foarte bine, credeți-mă. Și am fi trăit. Dar acolo sunt minciuni, în DNR (n.red.: Donețk) tot nu ucrainenii au luptat. În clasa fiului meu sunt multe familii care au fugit de acolo și părinții povestesc că ei pur și simplu voiau să trăiască. Dar, ca în Moldova, există un procent de oameni care vor cu Rusia.”

„Lumea nu înțelege că el va trece peste noi și va fi și mai rău. Dar noi avem război de 8 ani în țară, așa că eram pregătiți. Iată, pe noi nu ne-au crezut timp de 8 ani ce avem aici. Acum au văzut cu toții. Dar el până acum le povestește oamenilor lui că asta nu-i drept. El le spune acestor băieți că vor fi primiți cu pâine și cu sare. Ei zic că au venit să ne apere. De cine? Și noi nu înțelegem. Noi foarte bine trăiam.”

Am absolvit Facultatea de Jurnalism la Iași și am acumulat o experiență de peste 10 ani în presa scrisă, televiziune, podcasting și presă online. Am lucrat și în domeniul jurnalismului financiar, comunicării guvernamentale și corporative. Îmi împart viața între Spania și Moldova și cred că scrisul are puterea de a schimba lumea.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare