Un punct de frontieră din nordul țării, rareori aglomerat în trecut, devine tot mai solicitat în ultimele zile. La 20 de minute distanță de Otaci, punctul de trecere Unguri-Bronița a fost traversat în primele șase zile de război de aproape cinci mii de oameni din Ucraina. Ceea ce face deosebit satul în care se află punctul de trecere a frontierei este că primăria a fost transformată în centru pentru refugiați, biroul primarului e o bucătărie improvizată și satul este aproape să gătească cea mai bună mâncare, să îi cazeze, să îi susțină moral și să le ofere toată căldura îmbrățișării lui.
„Nu am dormit trei nopți”
Primăria și biroul primarului au fost transformate în centrul de asistență pentru refugiați. Holul principal din primărie e aglomerat, pe scările care duc la etajul doi au croit o cărare printre pachetele cu produse de igienă și alte bunuri donate. Sus sunt repartizate plapume și haine pentru refugiații care nu au reușit să-și pună nimic în geamantan. Sala în care au loc ședințele consiliului va fi transformată în dormitor pentru cei care vor avea nevoie să doarmă câteva ore înainte de a porni la drum.
Biroul primarului este aglomerat. Arată mai degrabă ca o gară în care intră unul și altul iese. Sunt trei mese. Masa primarului este plină cu hârtii, cărți, medalii, gustări, tacâmuri de plastic. Masa de alături e folosită pentru a ține paharele, șervețelele de hârtie, unde se taie lămâia pentru ceai și unde salamul este aranjat pe farfurii. Sub masă au un mic depozit. Masa mare este plină cu mâncare. Gospodinele din sat au gătit ce au mai bun acasă și au adus pentru refugiați: prăjitură, hrișcă, castraveți murați, salam, cașcaval și altă mâncare.
„Înainte de a începe războiului, noi lucram la indicatoarele străzilor în limbile ucraineană și română”, spune primarul, Ivan Cuhari. Are ochii roșii și obosiți, însă mai are putere să ajute oamenii. „Nu am dormit trei nopți”, spune el. A pus pe pauză toate proiectele primăriei și este la dispoziția refugiaților din Ucraina.
Principala problemă – toaleta. Cea din spatele primăriei e din lemn și e într-o stare proastă. Urmează să primească câteva toalete biologice, lucru care s-a întâmplat la o zi de la vizita noastră.
„În Herson a rămas mama și sora mea cu copilul ei mic. Mama, pentru că lucrează la spital, are acces la un adăpost împotriva bombelor. Sora și copilul ei, pur și simplu, stau acasă”, povestește Diana, o femeie de 35 de ani care a fugit de acasă chiar la primele atacuri. Îi este frică pentru cele două că s-ar putea întâmpla ceva.
A ajuns abia luni în satul Unguri, Ocnița, prin punctul de frontieră situat în același sat, peste patru zile. Este însoțită de fiul mai mic Valik și fiul mai mare cu prietena lui, dar și pisica familiei. Se îndreaptă spre Iași și apoi în Polonia unde sunt așteptați.
Drumul pe care l-au parcurs a fost complicat. Întâi a stat șase ore în rând la bancomat și a scos doar opt mii de grivne (4.800 de lei pentru cursul de ieri, conform BNM), imediat a fost bruscată de oameni și a căzut în genunchi. A fost împinsă din rând.
Diana simte în continuare un șoc de la cele întâmplate. Se încurcă în date, în denumirile localităților prin care a trecut. Au încercat să intre prin Palanca, dar rândurile erau foarte mari, așa că au mai parcurs mai mult de 400 km spre nord și au intrat pe la Unguri. A lăsat în urmă și jobul pe care-l iubea foarte mult – era antrenoare fitness.
În perioada 24 februarie – 2 martie, pe teritoriul RM au intrat peste 112.000 de cetățeni ai Ucrainei. Aproximativ 60 de mii au părăsit țara.
