Locuitorii raionului și orașului Căușeni vor beneficia de modernizarea stației de epurare locale a apelor uzate

Agenția Dezvoltare Regională Sud
Foto: Facebook/ ADR Sud

Agenția de Dezvoltare Regională Sud a anunțat astăzi, 3 martie 2022, că împreună cu Consiliul Raional Căușeni și Primăria Căușeni, a semnat un contract de finanțare pentru modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni. Circa 16 000 de locuitori vor beneficia de acces direct la sistemul centralizat de canalizare a stației de epurare.

„Reconstrucția și modernizarea acestei stații de epurare, precum și reabilitarea sistemului de canalizare din oraș va contribui la reducerea deversărilor de ape uzate, epurate insuficient, la protecția mediului înconjurător, va performa serviciul operațional privind exploatarea sistemului de tratare și distribuire a apei potabile către populație”, a menționat Nicolae Gorban, președintele raionului Căușeni.

Conform comunicatului, proiectul este estimat la circa 73,46 milioane de lei, dintre care 58,26 milioane de lei (79,31 %) urmează a fi alocați în decursul următorilor doi ani, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Celelalte cheltuieli, în sumă de circa 15,2 milioane de lei, vor fi acoperite din bugetul raionului Căușeni, care este beneficiar al proiectului, dar și al orașului Căușeni, care participă în calitate de partener.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente