Peste 51 de mii de refugiați ucraineni, printre care 19 mii de copii, se află astăzi în Moldova. Câți au părăsit țara noastră

Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a prezentat, astăzi, sinteza actualizată a fluxului de refugiați din Ucraina, veniți în Republica Moldova în urma declanșării războiului în țara vecină, la 24 februarie.

Foto: AP

„În perioada 24 feruarie – 2 martie, ora 9.00, pe teritoriul RM au intrat peste 112 mii de cetățeni ai Ucrainei, dintre care 108 mii pe segmentul RM - Ucraina și 3 mii – pe segmentul de frontieră RM – România.

În aceeași perioadă, au părăsit tertoriul RM peste 60 de mii de cetățeni ai Ucrainei, dintre care 4700 de persoane au ieșit prin segmentul de frontieră RM – Ucraina, iar peste 56 de mii - pe segmentul de frontieră RM – România.

Astfel, astăzi, pe teritoriul național sunt peste 51 de mii de cetățeni ai Ucrainei, dintre care peste 19 mii de copii, care au intrat în RM în ultimele 153 de ore.

Cel mai mare aflux de persoane originare din Ucraina, pe sensul de intrare a fost înregistrat în punctele de trecere a frontierei Palanca, Tudora, Otaci și Criva. Aceste puncte continuă să fie cele mai solicitate.

În perioada 24 feruarie – 2 martie, ora 9.00, pe teritoriul RM, în diferite oficii teritoriale ale Biroului Migrație și Azil au solicitat azil peste 1500 de persoane, dintre care, peste 800 sunt cetățeni ai Ucrainei”, a punctat Ana Revenco.


Tot astăzi, ministra Afacerilor Interne a anunțat că valoarea ajutorului umanitar, primit astăzi din partea biroului Înaltului comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați, fiind oferit de Guvernul Olandei, este de 750 mii de euro.


Pub