(video) Ucraineanca Svitolina a izbucnit în lacrimi după ce a învins-o pe rusoaica Potapova. Ea va dona armatei banii câștigați

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a învins-o marţi pe rusoaica Anastasia Potapova în primul tur al turneului WTA de la Monterrey (Mexic). Ea a declarat că va dona toate câştigurile obţinute la această competiţie armatei ucrainene, informează Digi24.ro

Foto: Profimedia Images

„Am o misiune pentru ţara mea. Toate primele pe care le câştig aici vor ajunge la armata ţării mele. Vă mulţumesc pentru susţinere”, a spus Svitolina, în aplauzele publicului.

Îmbrăcată într-un tricou în culorile naţionale ale Ucrainei (albastru şi galben), Svitolina a învins-o cu 6-1, 6-2 pe rusoaica de 20 de ani, numărul 81 mondial.

Svitolina (locul 15 WTA) a intenţionat într-o primă fază să boicoteze meciul, pentru a protesta împotriva invaziei ţării sale de către Rusia. Svitolina avertizase că va refuza să joace contra rusoaicelor sau jucătoarelor din Belarus, cu excepţia cazurilor în care acestea vor juca sub culori neutre.

ATP şi WTA au indicat, într-un comunicat, că jucătoarele din Rusia și Belarus vor putea continua să participe la turnee, dar sub drapel neutru.



Pub