Reportaj de la vama Otaci: „Deplângi viața pe care nu o vei mai avea niciodată”

„Viața care a fost înainte s-a încheiat” – cu acest gând trăiește astăzi Daria, o tânără de 33 de ani. A intrat în Republica Moldova pe 28 februarie, prin punctul de trecere a frontierei Otaci-Moghilev-Podolsk. Acesta este unul dintre cele mai solicitate de când a pornit războiul. Locuitorii orășelului Otaci, dar și moldoveni din toată țara au venit la frontieră să ofere o mână de ajutor. 

Câteva comunități religioase din regiune așteaptă la graniță refugiații pentru a le oferi ajutorul lor – adăpost, mâncare, cartele SIM cu minute și acces la internet, transport spre alte localități ale țării. „Comportă-te cu alții așa cum ți-ar plăcea să se comporte cu tine”, ne-a spus unul dintre voluntari. Încăperea care adăpostește oamenii are pereții roz și o sobă în colț. Deocamdată nu au făcut focul. Căldura vine inclusiv de la cazanele cu apă fierbinte pentru ceai sau pentru supele instant și de la aglomerația celor care intră să se încălzească sau să ajute. 

La o sută de metri distanță de frontieră este amenajat un spațiu în care oamenii pot să se încălzească, să mănânce și să găsească transport spre alte localități din țară sau spre România. Potrivit celor mai recente date de care dispunem, 88.750 persoane au intrat din Ucraina în perioada 24 februarie – 1 martie 2022, aproape 47 de mii au părăsit teritoriul țării noastre, îndreptându-se spre Polonia sau Germania, pe unde au rude sau prieteni, sau „cât mai departe”, așa cum spun ei.  

În cinci zile, prin frontiera Otaci au intrat peste 12 mii de cetățeni ai Ucrainei. 

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.