ONU: Ucraina, cea mai mare criză de refugiați din Europa. A alocat 1,7 miliarde USD. Moldova nu știe de cât are nevoie

02 Mart. 2022, 12:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
02 Mart. 2022, 12:26 // Actual //  Lupu Eduard

Situația din Ucraina ar putea deveni „cea mai mare criză a refugiaților din Europa din acest secol”, cu peste 600.000 de refugiați care au fugit până acum din Ucraina în țările vecine, a transmis marți, 1 martie, Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR).

UNHCR a anunțat marți un ajutor de 1,7 miliarde de dolari, estimând că 12 milioane de oameni din Ucraina ar putea avea nevoie de protecție, iar alte patru milioane de dolari ar putea fi necesare pentru asistență în țările vecine.

Potrivit UNHCR, programul său de ajutor va include „asistență în numerar pentru persoanele cele mai vulnerabile, asistență alimentară, apă și canalizare, sprijin pentru serviciile de îngrijire a sănătății și educație și asistență pentru adăposturi pentru a reconstrui casele deteriorate”.

1,1 miliarde USD din fondurile anunțate vor fi folosite pentru a ajuta șase milioane de oameni din Ucraina pentru o perioadă inițială de trei luni, potrivit UNHCR.

Autoritățile Republicii Moldova au declarat că deocamdată nu cunosc suma de care ar fi nevoie pentru refugiații ucraineni care intră în Republica Moldova, în condițiile în care zilnic numărul lor crește. Autoritățile spun că o  parte din ajutor pentru asistența refugiaților vine de la ONU.

Guvernul anunță că astăzi, 2 martie, pe aeroportul Chișinău urmează să aterizeze o navă Cargo cu ajutor umanitar din partea Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).

Din data de 1 martie a devenit operațional Centrul Unic de Gestionare a Crizei menit să gestioneze faza a doua, urmare a necesităților după primele 72 ore. Centrul va coordona efortul de asistență efectuat de Guvern, organizații internaționale, inițiativa privată și voluntari.

Potrivit ultimelor date, în Republica Moldova au intrat peste 80 mii de refugiați, iar în țară au rămas 41 de mii.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut public faptul că pentru a remedia situația restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, guvernul va recurge la un credit în valoare de 35 de milioane de lei. Acest credit va fi obținut de la Loteria Moldovei, o întreprindere cu capital majoritar de stat, cunoscută în principal pentru activitățile sale de jocuri de noroc.

Acești bani sunt pentru achitarea salariilor timp de o lună.

Potrivit declarațiilor ministrului Spînu, făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră”, această mișcare financiară este parte a unui plan de achitare a salariilor, însă nu a oferit detalii despre condițiile împrumutului oferit de Loteria Moldovei. A precizat că doar că e o decizie a consiliilor celor două companii și că există un contract. Cu toate acestea, decizia de a lua un împrumut de la Loteria Moldovei a stârnit întrebări și discuții în mediul public, cu privire la raționalitatea acestei alegeri și la implicațiile pe termen lung.

În timp ce oficialii guvernamentali au asigurat că această mișcare este parte a unei strategii gândite cu atenție pentru a asigura viabilitatea financiară a Căii Ferate a Moldovei, mulți rămân curioși să vadă cum se va derula acest proces și care vor fi efectele pe termen lung ale acestei decizii neconvenționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău