Iacob Cecoi e veteran al războiului de pe Nistru din 1992. L-am întâlnit în Varnița, sat aflat la hotar cu regiunea transnistreană.
Nu a închis un ochi ultimele nopți, iar serile și le petrece pe Skype împreună cu foștii săi „colegi de război” . Discută îngrijorați despre ce se întâmplă în Ucraina, comentează metodele și tehnicile militare și vorbesc despre eventuale acțiuni în caz că războiul se extinde și la noi. „Vedeam ce se făcea la două noaptea și era clar un lucru: dacă ucrainenii pierd Odesa și Nikolaev, înseamnă că o să ne înghită și pe noi. E un scenariu bine cunoscut”, menționează acesta.
Iacob Cecoi spune că, în comparație cu ’92, acum războiul se duce și pe cale informațională, și există mai multă manipulare în presă. Zvonurile, manipulările sunt o armă la fel de gravă ca bombele. În Tighina, orașul aflat în imediata apropiere a satului Varnița, adaugă acesta, circulă multe zvonuri care transmit panică, unul dintre ele fiind prezența în număr mare a militarilor NATO la Bulboaca.
„Fix ca în ’92, se aruncau zvonuri, provocatorii porneau focuri, iar partea transnistreană era obligată să răspundă «atacurilor moldovenești». Din exterior veneau provocările, iar noi, cei de pe loc, din ambele tabere, eram obligați să le continuăm. La un moment dat ne strigau din cealaltă tabără: Băi, nu trageți, că suntem noi. Dar până acum cine au fost?”, își amintește Iacob Cecoi.
Veteranul, care acum e profesor de educație fizică la liceul din sat, spune că scenariul transnistrean se repetă în totalitate acum. „Ei vin cu tancurile, ne atacă, apoi aceleași tancuri rămân la posturile de pacificatori și veghează pacea. Care pace? După ei nu mai există pace”, adaugă acesta.
Nu doar Iacob e îngrijorat de știri. Oamenii pe străzile din Varnița sunt triști și îngândurați. Discuțiile pe Skype cu foștii camarazi de război îl ajută să treacă mai ușor peste nopțile lungi. Copiii, nepoții și soția sa nu locuiesc în sat, dar îl sună des, îngrijorați și ei. „Nu ne întrebăm ce am face în caz de atac, în lipsă de arme. Vom ieși cu mâinile goale, cu furcile la tancuri? Dar cum altfel? Așa a fost și în ’92. E țara ta, nu poți fi indiferent”, oftează acesta.
A intervievat: Ecaterina Buruiană
