Viktoria și fratele ei Boris nu știau cum să iasă din Odesa. Nu aveau nici mașină și nici nu știau încotro s-o apuce. Se gândeau să meargă prin Cuciurgan, dar le era frică de un atac din Transnistria. Un prieten de familie s-a oferit să-i ducă până la vama din Palanca, el nu era gata să părăsească țara în plin război.
Au strâns în grabă câteva lucruri de-ale copilului, au aruncat în valiză vreo două perechi de blugi și o geacă pentru Boris. Actele deja erau acolo. Viktoria le-a pus în noaptea zilei de joi, când a fost trezită din somn de prima explozie. Apoi s-a culcat la loc. „Poate doar mi s-a părut?”, se întreba ea încă adormită. A doua explozie a răsunat la 5:10 dimineața. „Atunci m-am sculat și am început să adun în valiză lucrurile copilului”.
Nu s-au așteptat că vor fi explozii, cu toții aveau speranța că totul se va rezolva pe cale pașnică. „Dar nu așa, nimeni nu s-a așteptat la asta. Desigur că militarii erau pregătiți, au plecat și în Mariupol”.
S-au îndreptat cu mașina spre Maiaki, unde ambuteiajul se întindea pe o distanță de vreo 20 km. Când le mai rămăseseră doar vreo 6 km până la vamă, aceasta era deja închisă. „A fost instituită ora marțială și nu mai lăsau pe nimeni să intre. Era vreo ora 11 și toți au început să se întoarcă din drum”, povestește Viktoria.
Au decis să rămână pe loc, improvizând un culcuș în mașină. La 6 dimineața, când a fost încheiată ora marțială, și-au luat valiza și s-au pornit să facă pe jos cei 6 km până la vamă. „Prietenul nostru, cel care ne-a adus cu mașina lui, s-a întors înapoi în Odesa”, explică Viktoria.
De la Palanca i-au luat voluntarii moldoveni, care au vrut să-i ducă inițial în Chișinău, să se odihnească undeva. Totuși, pentru că erau cu un copil mic, au acceptat să-i ducă direct la vama din Leușeni, astfel scurtând din timpul petrecut pe drumuri.
Vika, fiica ei de 6 ani și Boris se îndreaptă acum spre Iași. „Acolo locuiesc prietenii mei. Ei de joi dimineață mă sună și-mi spun să vin, că mă așteaptă, că mă vor întâlni”.
Nu știu cât vor sta la Iași. „Sper să se termine cât mai repede și că se vor împăca, pentru că noi am lăsat casa, am lăsat tot ce avem. Tot ce am agonisit cu anii, pentru care am muncit atâta… Am lăsat tot. Acum să vină cineva să fure, să distrugă”, se îngrijorează Vika.
A intervievat Gerogeta Carasiucenco
Foto: Tatiana Beghiu
