Iulia e din Ciornomorsk, un orășel de lângă Odesa, și, după treisprezece ore chinuitoare de drum, a ajuns, în sfârșit, la rudele sale din Nisporeni. „Nu-mi vine a crede că suntem aici, avem un pat, unde locui. Pentru prima dată în ultimele zile mă simt în siguranță, nu se aud tancuri și explozii la geam”, spune aceasta.
A plecat de acasă cu patru copiii, doi dintre ei fiind ai săi. A urcat în mașină la primele apariții de tancuri în oraș și s-a îndreptat spre graniță în speranța că vor putea ajunge în siguranță în Republica Moldova.
Iulia povestește că la la hotar erau cozi de kilometri. „La un moment dat, au început să se audă împușcături, țipete, plâns de copii. Toată lumea era panicată, mașina din față, dorind s-o ia din loc, a lovit cu putere mașina mea. Copiii au început să plângă, înfricoșați”, ne-a mărturisit Iulia.
Mașinile au început să înainteze în viteză, grănicerii ucraineni au deschis bara, arătând din mână șoferilor să se grăbească. „O coadă de doi kilometri s-a evaporat în 2 minute, cred, nu am fost opriți nici pentru acte. Nu știam ce ne așteaptă în față, dar am apăsat pedala și am urmat indicațiile”, spune ea.
În scurt timp a ajuns în vama moldovenească, le-au fost verificate actele. Copiii nu aveau pașapoarte, dar au fost lăsați să treacă, fără nicio explicație suplimentară, cu certificatele de naștere.
Iulia spune că a coborât cu picioarele pe pământ abia după ce a trecut pe teritoriul Republicii Moldova. Se simțea victorioasă că a reușit să fugă din Ucraina, că toți copiii din mașină erau în siguranță. A fost copleșită de numărul mare de voluntari de la vama moldovenească. „Nu-mi venea a crede. Am început a plânge în hohote. Eram atât de așteptați aici, în Moldova. Erau atât de mulți voluntari care ofereau haine, mâncare, produse de igienă, benzină, cartele de telefon”, povestește Iulia.
După ce a condus aproximativ o oră, a oprit la o benzinărie. „Toată lumea care era acolo, deși era noaptea, s-a apropiat să mă întrebe cum simt, dacă am nevoie de ceva, dacă accept mâncare sau să-mi fie alimentată mașina cu combustibil. Am început iar a plânge de emoții și de bunătatea oamenilor de aici. Mi-au lăsat numerele lor de telefon în cazul în care voi avea nevoie de ceva în zilele următoare”, adaugă cu vocea tremurândă.
Iulia a ajuns la rudele sale din Nisporeni și ține legătura constant cu soțul ei, care nu a putut părăsi Ucraina. E ascuns în subsolul casei. Afară se aud împușcături.
Iulia a ieșit cu cei doi copii la plimbare, iar băiatul mai mare i-a zis că e foarte frumos aici și că îi place această vacanță.
