image
Sursa foto: PG

Un bărbat din Nisporeni, condamnat la închisoare pentru tentativa de omor a propriei fiice

Un bărbat din Nisporeni a fost condamnat la zece ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, săvârșită asupra fiicei sale de 16 ani.

Bărbatul este acuzat că, în octombrie 2021, aflându-se la domiciliul său dintr-o localitate de raionul Nisporeni, împreună cu fiica sa minoră de 16 ani, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmare a unor neînțelegeri, exprimându-se cu cuvinte obscene și de amenințare în adresa ultimei, a luat în mână un topor, cu care i-a aplicat mai multe lovituri în regiunea capului.

Minora s-a ales cu traumă cranico-cerebrală severă, comă cerebrală și fracturi multiple liniare.

Condamnatul se află în arest preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Noutăţile partenerilor

comentarii: