Refugiați la hotare. Maria: „Pentru noi este foarte importantă pacea acum”

Mii de cetățeni ucraineni au ajuns deja în Republica Moldova, mulți dintre ei îndreptându-se spre România. Pe Maria și soțul ei i-am întâlnit la vama de la Leușeni, nesiguri încă unde vor ajunge și când, sau cât timp vor fi plecați de acasă, dacă vor mai reveni vreodată.

S-au pornit din Odesa cu un taxi pe la orele 3. „Cu noi am luat cele mai esențiale lucruri și acte. Am lăsat totul în casă, am încuiat ușa și am plecat”, spune Maria. 

„Iar acum mergem în România. Am decis să ieșim din Moldova, pentru că și aici este declarată stare de urgență și nu putem lua niciun zbor, de aici drumurile nu duc nicăieri. De asta am decis să plecăm în România, pentru că acolo e mai liniștit, de acolo se poate de zburat în caz de necesitate.

Încă nu știm unde, dar nici nu am putea acum, pentru că și eu, și soțul am suferit o mică intervenție și nu avem voie să zburăm timp de 2 săptămâni. Ne mai gândim… poate în Bulgaria. Vedem deja unde imobiliarele sunt mai ieftine.”

Foto: Tatiana Beghiu

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.