image
Sursa foto: Jurnal.md

FOTO // În localitățile Palanca și Ocnița au fost create centre provizorii de triere și asistență pentru migranți

Ministerul Afacerilor Interne organizează activități de asigurare a suportului pentru cetățenii străini, ce traversează frontiera de stat a Republicii Moldova. Ca urmare a activării, în această dimineață, a Planului Situațional privind gestionarea afluxului de migranți, Ministerul Afacerilor Interne a dispus crearea Centrelor provizorii în localitățile Palanca și Ocnița.

Scopul Centrelor provizorii este să acorde asistență de primă necesitate, de natură umanitară, juridică și alimentară imediată imigranților. Centrele vor dispune de condiții de cazare pentru un termen de 72 ore.

La fel, persoanelor li se vor aloca pachete alimentare și de igienă. În cadrul centrelor, vor activa ofițerii BMA, care se vor ocupa cu documentarea acestora, personal medical și asistenți sociali, care va acorda asistență. Funcționalitatea și securitatea acestora va fi asigurată de către IGSU și IGC, în comun cu Biroul Migrație și Azil.

„Informăm că Biroul Migrații și Azil a activat planul de urgență și este pregătit să gestioneze eventuale cereri de azil. La ora actuală, frontiera de stat a Republicii Moldova a fost traversată de 6937 persoane dintre care 3000 de cetățeni ucraineni”, informează MAI într-un comunicat de presă.

mai.gov.mdmai.gov.md

mai.gov.mdmai.gov.md

Imagini de la Punctul Palanca

Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md
Jurnal.mdJurnal.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: