image
Sursa foto: captură video

Urmărire penală într-un dosar de trafic ilicit de droguri din Spania, terminată în privința unui cap al grupării „Borman”

Oamenii legii anunță că au terminat urmărirea penală în privința organizatorului unui grup infracțional responsabil de circulația ilegală a drogurilor și tranzitarea ilegală a acestora din Spania în Rusia. Faptele infracționale au avut loc în perioada 2016-2017 și au fost comise de către un bărbat din Căușeni cu vârsta de peste 45 ani, în calitate de conducător al unei subdiviziuni structurale a organizației criminale „Borman”.

Acesta coordona activitatea altor membri ai grupului, doi condamnați în Republica Moldova la 10 ani închisoare, iar alți membri, anunțați în căutare sau condamnați în Rusia, care transportau în rezervorul automobilelor zeci de kilograme de hașiș din Spania în Moldova, apoi în Rusia, în scopul comercializării lor.

În acest sens, învinuitul le punea la dispoziție automobile, bani pentru călătorie și pentru cumpărarea drogurilor, telefoane, precum și le dădea indicații privind itinerarul deplasării, locațiile și datele persoanelor din Spania de la care cumpărau drogurile și privind destinația livrării în Rusia. Valoarea pe piața neagră a drogurilor comercializate și a celor reținute este de peste patru milioane lei.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, instanța de judecată a aplicat sechestre pe două terenuri, două încăperi, două construcții și un automobil de lux. Sechestrele au fost aplicate în vederea confiscării lor ulterioare, ca bunuri obținute din banii proveniți din activitatea infracțională.

În 2017, bărbatul fusese anunțat în căutare în Ucraina și reținut pentru extrădare pentru aceleași fapte, însă a evadat. Ulterior, la sosirea în Moldova, din decembrie 2021, acesta este cercetat de către procurorii PCCOCS și ofițerii de investigații pentru circulație ilegală de droguri și contrabandă, iar acum dosarul este în stadiu final, perioadă în care învinuitul se prevalează de prezumția nevinovăției, până la trimiterea dosarului în judecată și pronunțarea unei hotărâri finale.

Actualmente, învinuitul este plasat în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Chișinău a satisfăcut solicitarea avocatului acestuia care a contestat plasarea lui în arest preventiv.

Noutăţile partenerilor

comentarii: