Unul și-a angajat fiul, altul a închiriat automobilul fiicei. Doi șefi de instituții publice și un consilier local care ar fi favorizat un SRL, stabiliți în conflicte de interese

Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese pe numele directorului Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „Intehagro”, directorul întreprinderii municipale „Direcția de Producție Gospodăriei Locative-Comunală Edineț” și a unui consilier municipal din orașul Edineț.

Foto: UNIMEDIA

Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese pe numele directorului Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „Intehagro”, directorul întreprinderii municipale „Direcția de Producție Gospodăriei Locative-Comunală Edineț” și a unui consilier municipal din orașul Edineț.

În primul caz, directorul Inspectoratului de Stat „Intehagro” a admis un conflict de interese în raport cu fiul său. Subiectul deține funcția de director al instituției publice din anul 1999. În anul 2015, acesta și-a angajat fiul în calitate de jurist prin cumul în cadrul Inspectoratului, funcție pe care deținut-o până în 2019. Iar, toate actele de angajare au fost semnate chiar de către subiect. În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit că acesta se află la prima abatere de la legea specială a ANI, luând decizia de a aplica o sancțiune contravențională pentru nedeclararea și nesoluționarea acestui conflict de interese.

Directorul întreprinderii municipale ,,Direcția de Producție Gospodăriei Locative-Comunală Edineț” a săvârșit mai multe conflicte de interese în perioada 2018 – 2020 în raport cu fiica și ginerele. În calitate de director a întreprinderii a închiriat de la fiica sa un automobil de model Nissan Primera în interes de serviciu. Potrivit contractului semnat cu fiica, întreprinderea s-a obligat să achite cheltuielile de combustibil și reparații curente ale autoturismului. În privința ginerelui, care activa în cadrul întreprinderii, și ulterior i-a devenit rudă, subiectul a semnat mai multe acte administrative. În ambele situații, directorul nu a declarat conflictele de interese și nici nu a așteptat o soluție. Totuși, inspectorul de integritate nu va aplica interdicția de a ocupa o funcție publică, deoarece încălcările nu au adus un prejudiciu național.

Consilierul municipal din Edineț a participat în cadrul unei ședințe a Consiliului municipal unde s-a examinat un demers al unui SRL, al cărui fondator unic este SA Moldovagaz. Acesta este deține și calitatea de administrator al unui alt SRL, fondatorul căruia figurează același SA Moldovagaz. În demers, s-a solicitat un teren pentru construcția unei stații peco. În cadrul ședinței din 18 iunie 2021, Consiliul municipal Edineț a examinat acest demers, la care a participat și acest consilier municipal. În soluționarea acestui demers, consilierul având un interes personal ce rezultă din relația cu Moldovagaz, trebuia să se abțină de la procedură și să declare conflictul de interese. Pe acest caz, inspectorul a aplicat o avertizare, deoarece subiectul este la prima abatere, iar încălcarea nu a adus un prejudiciu grav.


Pub